22 Octombrie A fost odata...

22 Octombrie A fost odata...

Intr-o zi de 22 octombrie, in 1797, in premiera mondiala, francezul Andre-Jacques Garnerin a sarit cu parasuta dintr-un balon, deasupra Parisului, de la inaltimea de 900 de metri. Totusi, imparatul chinez Sun poate fi considerat primul parasutist din istorie. Prima relatare despre o parasuta dateaza din perioada 2258–2208 i.Ch.. Intr–un manuscris chinezesc era relatata evadarea imparatului Sun dintr–un turn inalt, cu ajutorul a doua parasute, cu care acesta ajungea pe pamant fara sa se raneasca. Apoi, tot in China, in anul 1306 i.Ch., in timpul festivitatilor prilejuite de incoronarea imparatului Fo-Kien, un acrobat chinez a efectuat mai multe salturi reusite cu o umbrela mare tot dintr-un turn inalt. In secolul IX, arabul Armen Firman a sarit dintr–un turn din Cordoba folosindu–se de o panza prinsa de un cadru de lemn, care i-a atenuat caderea, astfel incat a suferit doar leziuni minore. In secolul al XIII-lea, in manuscrisul rusesc „Cuvantul lui Daniil Zatocinik”, se descriu petrecerile populare la slavi, in timpul carora oamenii se lansau in aer cu ajutorul unor echipamente speciale, confectionate din matase. Leonardo da Vinci a facut schita unei parasute, dar istoricii sustin ca este posibil ca ideea sa nu ii apartina, pentru ca intr-un manuscris italian anterior schitei lui Da Vinci apar doua desene ale unor parasute, dintre care unul este foarte asemanator cu desenul celebrului pictor renascentist. Prima testare reusita a unei asemenea parasute a fost facuta in 1617 in Venetia, de catre inventatorul Fausto Veranzio. Aparatul lui a fost numit Homo Volans (Omul Zburator). Parasuta moderna a fost inventata in 1783 de catre francezul Sebastien Lenormand, care, in 1783, efectua un salt reusit de pe turnul observatorului astronomic din Montpellier. El a socotit ca acest aparat poate sa impiedice caderea libera si l-a numit „parachute” (parasuta). 

Tot intr-o zi de 22 octombrie, in 1844, ar fi trebuit, potrivit predicatorului baptist american William Miller, sa aiba loc cea de-a doua venire a lui Iisus Christos si Sfarsitul Lumii. William Miller, considerat intemeietorul curentului religios si teologic numit Adventism (deoarece in limba engleza venirea lui Christos se numeste Advent), prezisese initial evenimentul pentru anul 1843, apoi pentru 18 aprilie 1844. Dar, ca si datarea anterioara, 18 aprilie a trecut, fara ca Iisus sa revina. Miller a raspuns public scriind: „Imi marturisesc greseala, si-mi recunosc dezamagirea; cu toate acestea inca cred ca ziua venirii Domnului este foarte aproape, chiar la usa.“ 22 octombrie 1844, cea de a treia data prezisa de Miller a trecut si ea fara se intample nimic.

Pe 22 octombrie 1883, la New York era inaugurata Opera Metropolitan, unul dintre centrele culturii muzicale mondiale, cu spectacolul Faust, compus de francezul Charles Gounod. "Metropolitan Opera Association" este cea mai mare organizatie de muzica clasica din america, prezentand anual aproximativ 240 de spectacole de opera. Sediul companiei este Metropolitan Opera House, una dintre cele mai importante scene de opera din lume. In 1983, la aniversarea a 100 de ani de la inaugurarea Operei Metropolitan, la concertul aniversar, care a durat o zi intreaga, au cantat cele mai mari nume din muzica de opera: Joan Sutherland, Placido Domingo si Luciano Pavarotti.

In 1911, pe 22 octombrie, aparea primul numar al revistei literare, artistice si sociale Flacara, sub directia lui Constantin Banu. Tiparita in atelierele Socec, publicatia era saptamanala, avand ziua de aparitie sambata. Revista avea, inca de la lansare, colaboratori de prestigiu: G. Cosbuc, St. O Iosif, M. Sadoveanu, O. Goga, Ion Minulescu, Demostene Botez, G. Bacovia, Al. Macedonski, Ion Pillat, Liviu Rebreanu si altii. Criticul de autoritate al revistei era Eugen Lovinescu.
Flacara a devenit o revista cu larga raspandire in anii dinaintea Primului Razboi Mondial si cu un rol important in miscarea literara si artistica a vremii.

Pe 22 octombrie 1926, in cadrul unei reprezentatii date de catre Harry Houdini la universitatea McGill din Montreal, Canada, studentul J. Gordon Whitehead l-a intrebat pe magician daca poate suporta sa fie lovit in abdomen fara a simti nici o durere. La raspunsul afirmativ al lui Houdini, studentul l-a lovit de repetate ori pe magician, cauzandu-i ruptura de apendice. Houdini suferea de apendicita de catva timp si refuzase tratamentul medical, iar dupa acest eveniment a continuat sa calatoreasca si sa dea reprezentatii, desi avea dureri ingrozitoare si momente cand isi pierdea cunostinta pe scena. Harry Houdini a murit de peritonita la spitalul Detroit's Grace peste cateva zile, pe 31 octombrie 1926, la 52 de ani.

In 1932, pe 22 octombrie, avea loc A treia Conferinta balcanica de la Bucuresti, la care participau Albania, Grecia, Iugoslavia, Romania si Turcia si unde se puneau bazele unui pact politic balcanic bazat pe principiul neagresiunii.

Pe 22 octombrie 1962, presedintele John F. Kennedy anunta inceperea blocadei economice a Statelor Unite impotriva Cubei. Intr-un discurs televizat de o gravitate extraordinara, John F. Kennedy spunea ca avioanele americane de spionaj au descoperit baze rusesti de lansare a rachetelor SS-4 Sandal in Cuba. Aceste rachete, purtand focoase termonucleare si avand o raza medie de actiune de 2000 de kilometri constituiau un pericol iminent, fiind capabile sa loveasca orase americane foarte importante, precum Washington. Criza proiectilelor cubaneze a inceput, de fapt, la 14 octombrie 1962 si a durat 38 de zile, pana pe 20 noiembrie 1962. A ramas in istorie drept momentul cand Razboiul Rece a fost foarte aproape sa devina razboi nuclear si sa se transforme in Al Treilea Razboi Mondial.

In 1963, pe 22 octombrie, cantaretul country Kenny Rogers, care abia implinise 24 de ani, se casatorea pentru – deja - a treia oara, de acasta data cu Margo Gladys Anderson. In prezent artistul este la cel de-al cincilea mariaj, dar are deja 72 de ani.

Pe 22 octombrie 1968, misiunea spatiala americana Apollo 7 ateriza conform planului, coborand in Oceanul Atlantic dupa ce orbitase de 163 de ori in jurul Terrei.

Tot intr-o zi de 22 octombrie, in 2000, George Michael platea 1,45 de milioane de lire sterline pentru pianul Steinway la care John Lennon compusese Imagine. George spunea: "Sunt sigur ca atunci cand degetele mele vor atinge clapele, ma voi simti binecuvantat.” Cantaretul castigase licitatia dupa o lupta destul de stransa cu Robbie Williams si fratii Gallagher de la and The Oasis.

Pe 22 octombrie 2005, piesa Waterloo a celor de la Abba era votata cel mai bun cantec din istoria concursului Eurovision. Telespectatorii din 31 de tari au votat in timpul unui spectacol tinut la Copenhaga cu ocazia celebrarii a 50 de ani de la prima editie a competitiei.

Sarbatoritii zilei de astazi sunt: actorul american Christopher Lloyd, actrita franceza Catherine Deneuve, compozitorul roman Dan Creimerman si muzicianul jamaican Shaggy.

Astazi este Ziua Mondiala a Misionarilor.

Surse: http://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page, http://www.440.com/twtd/today.html, http://www.thisdayinmusic.com/

Ioana de Hillerin