Intr-o zi de 2 noiembrie, in 1931, iesea pe piata primul tip de cauciuc sintetic produs industrial pentru uz general, neoprenul, care initial s-a numit duprene. Neoprenul (sau cloroprenul) a fost inventat odata cu comercializarea unor produse noi din cauciuc pe baza de policloropren. Neoprenul este un material nepermeabil, foarte bun izolator termic si cu bune calitati elastice. Neoprenul prezinta rezistenta superioara cauciucului natural la actiunea razelor solare, ozon, hidrocarburi, dar si greutate redusa, fiind folosit din ce in ce mai mult in cele mai diverse sectoare industriale (tuburi, garnituri etanse rezistente la actiunea carburantilor, accesorii de calculator, medicina, izolatori electricI si altele). In ultimul timp, datorita dezvoltarii sporturilor acvatice, neoprenul este folosit pentru confectionarea costumelor de scufundare sau surfing, deoarece in apa confera flotabilitate pozitiva sporita si o excelenta protectie termica. Costumul de neopren, prin tesatura speciala cu care este captusit, permite patrunderea si mentinerea unei pelicule subtiri de apa intre neopren si pielea corpului. Aceasta pelicula de apa se incalzeste de la corp atingand temperatura de confort, iar neoprenul, prin calitatile lui de izolator termic, limiteaza pierderile de caldura ale corpului catre mediul acvatic exterior. Incepand cu anul 2000, la nivel mondial sunt produse peste 300.000 tone de neopren.
Pe 2 noiembrie 1784 a izbucnit marea Rascoala Taraneasca din Transilvania, condusa de Horea, Closca si Crisan. Numita si „Rascoala lui Horea, Closca si Crisan”, a fost o importanta actiune de revolta a taranimii iobage din Transilvania impotriva constrangerilor feudale. La ea au participat iobagi romani, maghiari, sasi de pe domeniile nobililor si statului, mineri din Muntii Apuseni si ocnele din Maramures, mestesugari si preoti. Rascoala a pus in discutie statutul de tolerati al romanilor, lucru care i-a conferit si un caracter national. Rascoala a izbucnit in satul Curechiu, Hunedoara, si s-a incheiat la sfarsitul lui decembrie 1784, cand au fost capturati Horea si Closca de catre autoritati.
In 1785, pe 2 noiembrie, era brevetata la Londra prima luntre de salvare, construita de Lionel Lukin.
Tot intr-o zi de 2 noiembrie, in 1830, Chopin dirija in premiera, la Varsovia. Frederic Chopin, compozitorul polonez de muzica pentru pian din perioada romantismului, este considerat unul dintre cei mai prolifici si influenti compozitori de muzica pentru acest instrument.
Pe 2 noiembrie 1920, in Statele Unite era realizata, in Philadelphia (Pennsylvania), prima proba de radiodifuziune, folosind statia comerciala „KDKA”: In acea prima emisiune radiofonica au fost prezentate stiri, muzica si intretineri (discutii la masa rotunda). Prima demonstratie de radiodifuziune sonora a avut loc in 1906, fiind efectuata de catre inventatorul canadian Reginald Fessenden. Organizarea emisiunilor regulate de radiodifuziune sonora dateaza, insa, din perioada anilor 1919 - 1920 (in special in S.U.A. si U.R.S.S.). In 1922 s-au realizat emisiuni radiofonice in Anglia si Franta, in 1923 in Germania, iar in 1924 in Italia. In Romania primele emisiuni radiofonice au avut loc in 1925.
In 1947, pe 2 noiembrie, ziaristul Howard Hughes facea zborul de proba al celui mai mare hidroavion din lume, "Hercules", proprietatea si realizarea lui. A fost unicul zbor al acestui gigantic hidroavion.
Tot intr-o zi de 2 noiembrie, in 1955, cercetatorii americani Carlton-Schwerdt si Schaffer obtineau in forma cristalina virusul care provoaca poliomielita, boala infecto-contagioasa sistemica ce afecteaza primordial sistemul nervos central si determina uneori paralizii.
Pe 2 noiembrie 1960, in Statele Unite, faimoasa editura Penguin Books era achitata in procesul legat de publicarea de materiale obsene, proces ce i-a fost intentat dupa aparitia romanului Amantul doamnei Chatterley, de D.H. Lawrence. La inceputul acestui an, ziarului britanic The Independent publica un clasament al celor mai controversate carti din lume. Potrivit acestui clasament, Amantul doamnei Chatterley este pe prima pozitie intre cartile interzise de-a lungul timpului si care ar fi putut atrage pedeapsa cu inchisoarea pentru cititori. Romanul, interzis o perioada in Statele Unite, Marea Britanie si Australia pentru ca ar fi sfidat bunele moravuri, spune povestea unei tinere femei provenite din patura burgheza, casatorita cu un aristocrat ramas paralizat dupa razboi, si care se va implica intr-o relaţie extraconjugala cu cel care avea grija de vanatul de pe mosia soţului ei.
In 1975, pe 2 noiembrie era ucis Pier Paolo Pasolini, pe plaja Ostia. Considerat una dintre cela mai interesante si mai puternice personalitaţi ale anilor '60-'70, Pasolini a fost gasit pe o plaja pustie de langa Roma, iar circumstantele mortii sale nu au fost elucidate pe deplin nici pana astazi. La scurt timp dupa crima, un prostituat de 17 ani, Giuseppe Pelosi, si-a marturisit fapta si a fost inchis pentru aproape 10 ani, dar in 2005, la trei decenii dupa condamnare, Pelosi a retractat marturia facuta cu trei decenii in urma, afirmand ca aceasta a fost facuta sub ameninţarea ca familia ii va fi pusa in pericol.
Tot intr-o zi de 2 noiembrie, in 1983, in Gradina Trandafirilor de la Casa Alba, presedintele Ronald Reagan semna legea care instituia o sarbatoare federala care sa fie celebrata an de an in a treia luni din ianuarie pentru comemorarea lui Martin Luther King.
Pe 2 noiembrie 1988 avea loc prima propagare de worm pe Internet.
In 1991, pe 2 noiembrie, Bartolomeu I devenea Patriarh al Constantinopolului. Bartolomeu I este cel de-al 270-lea patriarh ecumenic al Patriarhiei de Constantinopol.
Pe 2 noiembrie 2002, politia din Marea Britanie aresta o banda internationala care planuise rapirea fostei Spice Girl Victoria Beckham si a celor doi copii ai acesteia. Rascumpararea pe care banda urma sa o ceara pentru eliberarea celor trei se ridica la 5 milioane de lire sterline.
Sarbatoritul zilei este raperul Nelly.
Surse: http://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page, http://www.440.com/twtd/today.html, http://www.thisdayinmusic.com/
Ioana de Hillerin