Cei doi pot fi văzuţi foarte des împreună şi par să se înţeleagă perfect. Fiecare are câte doi copii din relaţiile anterioare, iar împreună formează o familie mare şi fericită.
Cu ocazia aniversării a 2 ani de când sunt împreună, artista a facut o selecţie de fotografii şi a scris unul dintre cele mai frumoase mesaje de iubire.
Deşi anul acesta va împlini 50 de ani, această relaţie o face să se simtă precum o adolescentă. Surprinsă în repetate rânduri atât de frumos de Alex Rodriguez, Jennifer se simte binecuvântată că are un astfel de bărbat în viaţa ei:
„Doi ani de râsete. Doi ani de distracție. Doi ani de aventuri. De entuziasmul evoluției și învățării. De prietenie adevărată. Și atât de multă iubire! Îmi faci lumea un loc mai frumos și mai sigur… în mijlocul vieților noastre în continuă schimbare, mă faci să mă simt ca o adolescentă la început de drum. De câte ori mă gândesc că te am, mă surprinzi în cele mai frumoase moduri aducându-mi aminte de cât sunt de binecuvântată că te-am găsit în acest moment… momentul nostru… Te iubesc mult.”