Există teme și subiecte de conversație pe care le evităm fără să avem nicio ezitare. Teama, dubiul, incertitudinea și greutatea unui subiect precum boala de tip oncologic atârnă uneori deasupra capetelor noastre, ale celor dragi sau ale cunoscuților, și am face orice să nu devină niciodată un laitmotiv în viața noastră. Cu toate acestea, în momentele în care astfel de temeri devin realitate ne îndreptăm către medici buni și spitale bune, în care să ne simțim în siguranță, iar legătura dintre acestea e de multe ori esențială pentru recuperare. Dr. Cristian Viișoreanu, medic primar chirurgie generală, chirurg specializat în chirurgie oncologică, și-a construit cariera cu idealul de a salva vieți fără a dezumaniza suflete și a dedicat întreaga carieră tratamentului patologiilor mamare. Modest, dar extrem de ferm și dedicat, este neînduplecat în fața deciziilor care ar putea supune la risc calitatea vieții pacientelor. Activează în sistemul medical @MedLifeRomania și își dedică fiecare zi pentru a trata chirurgical sau non-invaziv pacientele cu suferințe de tip oncologic. Discutăm subiecte sensibile, însă cât se poate de relevante în 2024, cu invitatul de astăzi la Magic Life, Dr. Viișoreanu, care a înființat în 2018 Institutul Sânului pentru a reuni o echipă medicală performantă, formată din specialiști cu experiență vastă în oncologia mamară, chirurgie plastică, psihologie și nutriție. Din toamna anului 2024, Institutul Sânului s-a alăturat grupului MedLife în cadrul MedLife Medical Park din București.