Intr-o zi de 8 octombrie, in 1878, Armata Romana victorioasa in Razboiul de Independenta isi facea intrarea triumfala in Bucuresti pe Podul Mogosoaiei, care de atunci poarta numele de Calea Victoriei. Podul Mogosoaiei a fost deschis in anul 1692, de catre domnitorul Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu. Pana atunci, strada nu facea parte din Bucuresti, numele ei fiind Drumul Brasovului si era formata doar din bucata dintre Cercul Militar si Piata Victoriei. Prin unirea cu portiunea cuprinsa intre Piata Natiunilor Unite si bulevardul Regina Elisabeta, care se numea Ulita Mare spre Sarindar, apare noua strada, cu o lungime de 2.700 de metri, si care asigura legatura intre mosia voievodului, Mogosoaia, si palatul domnesc, amplasat in apropierea Curtii Vechi. A primit numele Podul Mogosoaiei pentru ca era pavata cu trunchiuri de copaci, iar strazilor pavate astfel li se spunea poduri. Noua artera devine drumul principal al capitalei. La inceputul secolului al XVIII-lea, strada era luminata cu „somoioage imbibate cu pacura sau rasina”, in timpul domnitorului Grigore Ghica se paveaza cu piatra, iar in 1882 primele instalatii electrice din Bucuresti apar in fata Palatului Regal de pe Calea Victoriei. In perioada comunista artera isi pastreaza numele primit in 1878, si devine sursa de inspiratie pentru regimul comunist in construirea unei noi artere (1980) numite Calea Victoriei Socialismului.