(Sunete)
Este considerată una dintre cele mai speciale interprete de fado, e posesoare a unei voci cu o coloratură impresionantă și așază peste toate astea o personalitate extrem de puternică, directă și caldă în același timp. Într-un scenariu în care succesul comercial al albumelor sale și concertele sold-out din toată lumea par să fie principalele variabile, Ana Moura rămâne fidelă unui singur țel artistic – găsirea propriei identități.
Ce credeți ca s-a schimbat de-a lungul istoriei, dacă s-a schimbat ceva, în felul în care artiștii abordează genul fado? Există încă acea dedicare pentru principiile și temele de bază?
Chiar dacă anumite aspecte au evoluat cumva, sunt convinsă că există încă pasiunea și dedicarea necesare pentru abordarea clasică a acestui gen. Bineînțeles, noile generații își caută, firesc, propria identitate și încearcă să extragă esența din toată istoria fado-ului, aducând, în același timp, o notă personală, în mod special în interpretare. Cred că e important, pentru varietate, ca fiecare interpret să poată prelua temele clasice și să le dea o aromă personală, diferită, de preferat, de cele care le-au precedat. La urma urmei, ar fi chiar lipsit de sens să încerci să reinterpretezi într-o manieră deja folosită de multe ori, fiecare trebuie să-și aducă aportul la crearea acestei diversități de abordare.
Aveți un stil original de interpretare, vi s-au reproșat vreodată tușele de pop contemporan pe care le imprimați pieselor fado?
Nu, dimpotrivă! Exemplul cel mai elocvent este albumul Desfado (Universal Music, 2012 – album produs de legendarul Larry Klein, cel care are în portofoliu nume celebre, precum Joni Mitchell, Herbie Hancock, Tracy Chapman sau Madeleine Peyroux), care a devenit imediat un best seller, cel mai bine vândut album din ultimii 10 ani în Portugalia, în ciuda faptului, sau poate tocmai datorită acestui fapt, că era o reinterpretare extrem de personalizată a genului, bazată pe compoziții extrem de proaspete. Ba chiar s-a spus că acest album este cel care pune bazele așa-numitului “nou fado”. Orice gen muzical e un organism aflat într-o continua transformare, iar fado-ul nu face excepție.
Piesele dumneavoastră aparțin vreunuia dintre diversele stiluri de fado, sau este un amestec între acestea?
E mai degrabă un amestec. Oricât de mult ai încerca să te agăți de vreuna dintre marile familii de fado, până la urmă te vei simți obligat să mai împrumuți câte ceva și din celelalte variante, plus nota particulară pe care orice artist cu personalitate trebuie s-o aducă operei sale. Bătrânii cântăreți de fado aveau metodele lor, în timp ce tinerii preferă o abordare mai modernă.
Între tributurile dedicate Amaliei Rodrigues și coverurile Rolling Stones, păreți să aveți o libertate de mișcare de invidiat. Vă simțiți confortabil în această postură?
Cu siguranță! Amalia Rodrigues a fost idolul meu și principala mea sursă de inspirație, îmi place să cred că o bucată importantă din maniera mea interpretativă este, cumva, ruptă din și inspirată de personalitatea Amaliei. Dar, cu riscul de a mă repeta, dincolo de toate sursele de inspirație, îmi place să cred că stilul meu este perceput ca și stilul Ana Moura, o confirmare supremă a propriei identități, ceva ce ar trebui să fie un țel important pentru orice artist.
Au rămas marea, dragostea și viața săracilor principalele teme pentru piesele fado compuse recent?
În mare parte, da. Cu toate acestea, în vremurile moderne fadoul a început să fie însoțit de versuri dintre cele mai diverse. Fado-ul a fost dintotdeauna, ca și multe alte genuri tradiționale, o modalitate de exprimare a trăirilor și sentimentelor, doar că pentru noile generații s-a schimbat foarte mult felul în care acestea reacționează și se raportează la aceste sentimente. În fado-ul tradițional, discursul femeilor era mult mai direct și mai agresiv, vizavi de anumite situații, în timp ce în compozițiile recente acest discurs a devenit mult mai calculat și, cumva, mai rafinat. Cred că asta e cea mai mare schimbare pe care fado-ul a suferit-o, modul în care femeia relaționează cu sentimentele și efectul direct al acestei relaționări.
