Austin Butler îi aduce un omagiu emoţionant Lisei Marie Presley

Lisa Marie Presley a murit la vârsta de 54 de ani în urma mai multor crize cardiace, iar moartea ei a emoţionat o lume întreagă.

Starurile de la Hollywood au fost, la rândul, impresionante şi au scris mesaje emoţionante. După Pink sau John Travolta, a fost rândul actorului Austin Butler, interpretul lui Elvis în filmul lui Baz Luhrmann să îi onoreze memoria.

„Inima mea este complet frântă pentru Riley, Finley, Harper și Priscilla în urma pierderii tragice și neașteptate a Lisei Marie”, a spus el într-o declarație pentru „E! News". „Sunt veșnic recunoscător pentru timpul în care am avut șansa să fiu lângă lumina sa strălucitoare și voi prețui pentru totdeauna momentele de liniște pe care le-am împărţit”, a continuat el. Înainte de a adăuga: „Ne vom aminti mereu de căldura, dragostea și autenticitatea ei.”

Cu două zile înainte de moartea ei, Lisa Marie Presley a participat la Gala Globurilor de Aur. Extrem de fragilă, ea i-a îngrijorat pe cei care au întâlnit-o. A asistat însă fericită la premierea actorului Austin Butler care a primit Globul de Aur, iar de pe scenă a spus câteva cuvinte de suflet: “Vă mulţumesc că v-aţi deschis inimile, amintirile şi casa. Lisa Marie şi Priscilla, vă iubesc pentru totdeauna!”