Sunt anunţate astfel blockbustere de acţiune, drame intime, comedii romantice, thrillere SF, aventuri pentru familie sau documentare revelatoare.
Publicul va vedea noile continuări la „Vacanţă criminală 2” cu Adam Sandler şi Jennifer Aniston, care revin în chip de detectivi în toată regula şi „Operaţiunea de recuperare 2” cu Chris Hemsworth, care include şi mai multe scene de acţiune captivante.
De asemenea, este anunţat legendarul nou univers creat de Zack Snyder în filmul SF de acţiune intitulat „Rebel Moon”. Cinefilii se vor putea bucura de thrillerul lui Sam Esmail „Leave the World Behind” cu Julia Roberts şi Mahershala Ali, de revenirea lui Idris Elba cu „Luther: Apus de soare” şi de drama semnată de David Yates „The Pain Hustlers”.
În ceea ce priveşte comediile romantice, vor fi „La tine acasă sau la mine?”, cu Reese Witherspoon şi Ashton Kutcher, şi „A Family Affair” cu Nicole Kidman şi Zac Efron.
Anul acesta, pe Netflix, Jennifer Lopez se transformă într-o asasină în „The Mother”, lui Kevin Hart îi reuşeşte un jaf internaţional în filmul lui F. Gary Gray intitulat „Lift”. Gal Gadot va juca în filmul de acţiune „Heart of Stone” iar John Boyega şi Jamie Foxx joacă în filmul poliţist „L-au clonat pe Tyrone”. Millie Bobby Brown şi Angela Bassett vor porni în aventură în „Damsel” şi Adam Sandler va interpreta rolul principal în filmul de animaţie „Leo”.
Continuarea AICI