Tom Cruise ar face orice pentru a asista la încoronarea Regelui Charles III

Regele Charles III urmează să fie încoronat pe 6 mai, iar Tom Cruise îşi doreşte extrem de mult să fie prezent la eveniment.

Ceremonia va avea loc la Westminster Abbey şi va fi transmisă în direct de televiziunea britanică. Mai multe celebrităţi au primit invitaţia de a fi prezente la eveniment, iar printre ele se află şi Tom Cuise, care nu vrea să rateze ceremonia pentru nimic în lume.

Pentru a putea asista la încoronoare, Tom Cruise ar fi făcut o cerere către Paramount pentru a opri filmările producţiei “Misiune imposibilă 8”, care sunt în derulare în acel moment.

Pentru moment nu se ştie dacă Paramount a aprobat această cerere a lui Tom Cruise, care este foarte apropiat de familia regală. În luna mai a anului 2022, Kate şi William i-au fost alături lui Tom Cruise, cei doi asistând la avanpremiera filmului “Top Gun: Maverick” de la Londra.