Artista a fost surprinsă pe străzile din New York, filmând pentru una dintre cele mai aşteptate pelicule în care actorul Joaquin Phoenix va relua rolul celebrului clown.
În imaginile din Manhattan o descoperim pe Gaga purtând o cămăşă cu romburi, o fustă scurtă din piele şi un sacou roşu şi fiind înconjurată de o mulţime cu pancarte şi escortată de poliţie. Cu un machiaj dramatic, amintind de cel al lui Joaquin din primul Joker din 2019, Lady Gaga pare să se potrivească perfect în rolul lui Harley Quinn. Look-ul său se înscrie în codurile legendarului personaj, iar detaliile din ţinuta ei sunt cele care fac diferenţa.
Primul film “Joker” a fost un adevărat succes, adunând încasări de peste un miliard de dolari şi aducându-i actorului Joaquin Phoenix un premiu Oscar pentru Cel mai bun actor în rol principal.