Printre cele peste 1.500 de loturi se numără obiecte de artă japoneze, manuscrise de cântece, scrisori olografe, picturi, costume, bijuterii şi alte lucruri personale.
În perioada 4 august - 5 septembrie, sediul Sotheby's din Bond Street din Londra va găzdui o expoziţie cronologică deschisă publicului, care va trece în revistă moştenirea lui Freddie Mercury, prezentând obiecte notabile din casa sa, Garden Lodge, din bogatul cartier londonez Kensington.
Licitaţia va acorda o atenţie deosebită obiectelor care l-au legat pe artist de soprana spaniolă Montserrat Caballé, cu care artistul a cântat piesa devenită imn al JO Olimpice de la Barcelona, din 1992.
"Duetele lor sunt considerate ultimul mare triumf al lui Freddie, care a descris colaborarea cu ea drept un punct de cotitură al carierei sale", au explicat sursele Sotheby's, care nu au dezvăluit ce obiecte vor fi expuse pentru a reprezenta acea relaţie.
Freddie Mercury a fost un mare colecţionar, iar după moartea sa din anul 1991, averea lui s-a aflat în custodia lui Mary Austin, fostă parteneră şi prietenă apropiată. Aceasta a declarat că a sosit momentul să se despartă de o parte din colecţia artistului, pe care o consideră "o oportunitate de a împărtăşi lumii diferitele faţete ale lui Freddie, publice şi personale, pentru ca lumea să cunoască şi să sărbătorească mai mult spiritul său unic şi frumos".
Colecţia artistului impresionează prin obiectele pe care le conţine: o gravură de Picasso, picturi victoriene sau obiecte scumpe din sticlă, mătăsuri şi costume japoneze şi mobilier Art Nouveau.
La licitaţia din luna septembrie vor fi scoase şi schiţe ale unor cântece cunoscute sau costumele şi accesoriile lui Mercury din concerte, inclusiv celebra coroană pe care a purtat-o în ultimul turneu, în 1986. De asemenea, colecţionarii vor putea licita pentru vesta sa preferată purtată în ultimul său videoclip “These are the Days of Our Lives”.
Încasările sunt estimate la 6 milioane de lire sterline, iar o parte din suma obţinută în urma licitaţiei va fi donată organizaţiilor caritabile Mercury Phoenix Trust şi Elton John Aids Foundation.