Într-un interviu pentru New York Times, Sean Bailey, preşedintele Walt Disney Pictures, a declarat că are „o poveste foarte bună” pentru o continuare.
Credem că avem o poveste foarte bună. Este foarte incitantă şi aduce un omagiu filmelor anterioare, oferind în acelaşi timp ceva complet nou", a explicat el, dând de înţeles că o revenire a lui Johnny Depp nu este complet exclusă: "În acest moment, nu există niciun angajament”.
Depp a jucat în cinci filme din “Piraţii din Caraibe” şi ar putea urca din nou la bordul vasului “Perla Neagră”, reluând rolul iconic al lui Jack Sparrow, care a făcut din el un superstar şi unul dintre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood.
S-a spus că actorul ar fi primit un contract de 300 de milioane de dolari pentru a juca din nou în “Piraţii din Cariabe”, după ce Disney a renunţat la el în 2018.
Între timp, actorul şi-a reabilitat imaginea, câştigând procesul cu Amber Heard.