Aurelian, Festivalul Mamaia – 60 a fost un succes. N-o spunem noi, ci încântarea spectatorilor, reacțiile telespectatorilor și milioanele de vizualizări. Acum, după eveniment, la rece, care crezi că e principala realizare a ediției?
Cred că cea mai mare realizare a echipei – atenție, din perspectiva artistului v-o spun, pentru că n-am făcut parte din organizare, dar, fiind acolo, am văzut foarte multe – este viteza. Scurtul timp în care au putut organiza acest festival, el lansându-se cu doar două luni înainte. O echipă tânără, care n-a organizat niciodată un astfel de festival, de anvergura asta, cu tradiția pe care o are Mamaia, acest Sanremo cu întreruperi, din păcate, de ani buni. Deci, felicitări echipei pentru mobilizare. Și, din punctul meu de vedere, cu toate scăpările de rigoare - și micile probleme tehnice, sunt omenești - pe care, oricât de bine ai organiza un festival, nu există să nu existe, a încercat să aducă pe scenă, timp de trei zile, cea mai bună muzică. Și cei mai „available” artiști.
Care erau așteptările tale personale înainte de festival?
Personal, mi-aș fi dorit, dacă se putea, să mă văd cu toată crema muzicii ușoare din România. Să-i elogiem și să-i omagiem pe toți cei care ne-au fost mari artiști și în urma cărora ne-au rămas bijuterii de melodii și de interpretări. Și pe compozitori, de asemenea. Dar, cum spuneam, vrei, nu vrei, într-un interval atât de scurt, ca să pui cap la cap o grămadă de piese ca să-ți iasă puzzle-ul, mai există și scăpări. Nu-i o scuză, e de învățat din asta, dar faptul că s-a reluat Mamaia și se vrea de aici încolo o tradiție de neîntrerupt... sper că cei care și-au luat angajamentul și promisiunea că-l vor face an de an să se și țină de cuvânt.
Ai fost în dublă ipostază, de prezentator și de interpret. Nu te întreb, evident, despre calitățile tale interpretative, ci despre cele pe care trebuie să le aibă un prezentator al unui show-maraton.
Sigur că este îmbucurător că am avut două poziții în acest festival – de a prezenta întregul festival și de a susține un moment atât de rupt din sufletul meu, un moment de muzică plin de piese nemuritoare. Ca prezentator, l-am avut ca model pe cel care-mi este prieten și cel care a prezentat foarte multe dintre edițiile festivalului, Octavian Ursulescu. Îmi este permisă o paranteză: așa cum, ca prezentator sportiv, Number 1 pentru mine, și cred că nu numai pentru mine, rămâne Cristian Țopescu, așa, în materie de prezentator de festivaluri, rămâne Octavian Ursulescu. De la el am învățat cum să stau pe scenă, cum să am o cursivitate în idee, o poveste a ideii pe care o spun, astfel încât, la finalul ei, când spun numele unui artist sau anunț ceva, să se fi înțeles exact ce am vrut să spun.
Cum ai rezonat cu Liana Stanciu? Știu că pare o întrebare ridicată la fileu, dar chiar voiam să aflu liantul unui cuplu de prezentatori cu multă experiență?
Știu că Liana a spus că are emoții, e normal să avem emoții atunci când urcăm pe scenă – pentru mine, scena este sacră. Și, indiferent de actul artistic, că interpretez o melodie, că joc o piesă de teatru sau doar prezint pe cineva, nu am voie să vin nepregătit și să nu am emoții. Emoțiile acelea care mă motivează. Cu Liana am mai prezentat niște evenimente, nu de anvergura acestui festival. Ea s-a bazat mult pe mine, iar eu m-am bazat, evident, în același timp, pe experiența pe care o are, ca om de radio, ca om de scenă. Cred că s-a văzut că am făcut un cuplu, că am avut „chimie”, că atunci când unul a părut că are un blocaj, a venit celălalt și a suplinit. În concluzie, m-am simțit foarte bine. Se vede în toate fotografiile și pe toate filmările, care au rămas mărturie că acest Mamaia – 60 s-a făcut.
Cum crezi că e percepută acum muzica ușoară românească? Marina Voica pe Instagram, Corina Chiriac pe YouTube îi pot apropia pe tineri de acest gen muzical?
La cât de multă întoarcere la calitate există în ultima perioadă, vezi și festivalurile de gen Nostalgia și tot ceea ce se întâmplă la nivel mondial cu muzica anilor 70-80-90-2000, sper ca și generația de astăzi să audă și de acest festival, care pentru ei înseamnă bunică, străbunică – zici Mamaia, Mamaia cui? Mamaia tuturor! Pentru că este a tuturor, până la urmă. Are 60 de ani, e încă tânără și trebuie să fie cunoscută de toate generațiile. Dacă și radiourile ar împărtăși această bucurie de a difuza din melodiile ce au fost prezentate pe scenă, ar fi și mai îmbucurător. Rămâne doar să facem și mai cunoscut evenimentul. Să ajungem în toate păturile sociale și la toate generațiile. De la elevii de Generală până la bunicii, părinții care, s-a văzut clar, au stat până la finalul ultimului recital în fiecare seară.
Care e cel mai bun lucru al faptului că ai fost parte importantă a Festivalului Mamaia 60?
În afară de faptul că se adaugă la CV-ul nu atât de impresionant ca al altor artiști, colegi mai mari de generație, faptul că am punctat ediția jubiliară Mamaia – 60 pentru mine, pentru sufletul meu, e foarte important. Cu atât mai mult cu cât am avut dublă ipostază. Încă o dată, sunt fericit să mă fi revăzut cu o parte dintre colegii mei, îl numesc chiar și pe Horia Moculescu „colegul meu”, căruia, în mod normal, ar fi trebuit să-i spunem „maestre”, la ce enciclopedie muzicală e. Îi mulțumesc Marinei Voica pentru energia, vivacitatea, claritatea în gândire și pentru felul în care a cântat live la vârsta pe care o are. Și sper să ne vedem, în continuare, cu mult mai mulți colegi la acest festival, an de an.
Te urmărim ca actor de teatru, nu mai zic de TV. În plan muzical, care e cel mai apropiat proiect important al tău?
Mulțumesc pentru felul în care sunt „stalkerit” ca artist, interpret sau actor. Am dezvoltat o companie, Compania de Teatru Concordia, alături de soția mea, Monica Davidescu, actriță a Teatrului Național. Avem deja trei producții, suntem în lucru cu a patra, dar și concertele pe care le fac, le facem tot prin companie. Următorul proiect muzical este în noiembrie, pe 14, la Opera Națională din București. Un spectacol-introspecție în viața mea artistică, din 1989, de la debut, pe scena Festivalului Mamaia, că tot vorbim despre Festival, până în prezent.
Eu nu vreau să demonstrez nimănui nimic, nu acesta este scopul unui artist. Artistul trebuie să-și demonstreze lui însuși că este o sursă nesecată de valențe, de energie și de dăruire. Eu mă simt, în momentul de față, de ceva timp, mai precis de vreo doi ani, ca un atlet – de care am grijă, pentru că sunt mainstream și mă interesează cum apar pe scenă – care și-a făcut încălzirea, a ajuns la linia de start, și-a luat poziția și așteaptă acea împușcătură în sus, ca să poate alerga în acea cursă de o sută de metri sau de maraton, la care, evident, trebuie să câștige. Cred că până în momentul de față n-am spus nici 40% din ce pot să fac, vizavi de experiența pe care am căpătat-o între timp și de așezarea mea pe scenă, datorată și maturității din ultimii ani.
Pe scena Piațetei Perla ai omagiat compozitori proeminenți - Ion Cristinoiu, George Grigoriu, Anton Șuteu, Cornel Fugaru, Florin Bogardo. Ce piesă ai vrut mereu să o incluzi în repertoriu și n-ai făcut-o până acum?
Sunt cel puțin zece piese pe care le-aș fi vrut incluse în acel colaj de doar cinci melodii. Una ar fi "Copacul", clar, a lui Zsolt Kerestely, pe care o puteți asculta pe YouTube, cântată într-un concert dedicat lui Aurelian Andreescu, la Teatrul Național, acum patru ani.
De fapt, au fost vreo trei vacanțe scurte, în diverse zone ale țării. Una la mare, una la munte, într-o tabără de copii, pe care am considerat-o tot vacanță, dar vacanță activă... Noi, vara, ne apucăm de lucru pentru ce se întâmplă toamna, suntem în pregătire cu o piesă de teatru. Vacanțele noastre sunt scurte, binevenite, încărcătoare de baterii.
