Care este starea actriţei Sophia Loren după ce a căzut şi a fost operată

Sophia Loren a fost supusă unei intervenții chirurgicale în Elveția, acolo unde locuieşte.

Legendara vedetă italiană, în vârstă de 89 de ani, a căzut acasă, suferind multiple fracturi, inclusiv una la nivelul femurului. The Hollywood Reporter explică faptul că actrița și-a pierdut echilibrul în baie, căzând violent și rănindu-se la şold.

Potrivit presei americane, ea a fost operată de urgență. O sursă a declarat că optimismul în ceea ce privește succesul operației este unul prudent, adăugând că actriţa va trebui să treacă printr-o scurtă convalescență înainte de a se angaja într-o lungă perioadă de reabilitare.

Pe 26 septembrie, Sophia Loren trebuia să deschidă un restaurant în orașul italian Bari, acesta fiind cel de-al patrulea restaurant care îi va purta numele. În același timp, ea urma să primească titlul de cetățean de onoare al orașului. Prin urmare, angajamentele sale au trebuit să fie anulate. Sophia Loren se poate baza pe sprijinul familiei.

Potrivit Hollywood Reporter, fiii ei, Carlo și Edoardo, îi sunt alături în spital. Edoardo i-a oferit recent un rol într-un lungmetraj produs de Netflix și lansat în 2020, “Life Ahead”. Rolul i-a adus premiul David di Donatello pentru cea mai bună actriță.

Pe 20 septembrie, Sophia Loren a împlinit 89 de ani şi, în ciuda anilor, ea spunea: „Nu mi-am ascuns niciodată vârsta pentru că nu îmi pasă. Nu putem ascunde trecerea timpului, iar mie nu îmi e frică de anii care au trecut.”

Unul dintre secretele ei de viaţă a fost acela de a-şi îşi separa viaţa profesională de cea personală. Timp de 50 de ani, a fost căsătorită cu producătorul de film Carlo Ponti, care a murit în 2007 şi care a fost tatăl cel doi băieţi ai ei, Carlo Junior şi Edoardo. În ciuda celebrităţii, cei doi au ales să-şi trăiască viaţa discret.

Sophia Loren a fost mereu o persoană matinală: “Întotdeauna mă trezesc devreme dimineaţa, sar din pat şi mă plimb în parc în jur de o oră”. În plus, ea are tot timpul o atitudine pozitivă: „Sunt foarte rare situaţiile în care sunt pesimistă ori melancolică".