Cei doi s-au căsătorit în anul 1978 şi au împreună patru copii şi cinci nepoţi. „Don Gummer şi Meryl Streep sunt separaţi de mai bine de 6 ani şi, deşi vor avea mereu grijă unul de celălalt, au ales vieţi separate”, a declarat un reprezentant al lui Streep pentru revista People.
Pe 30 septembrie, cei doi au aniversat 45 de ani de la căsătoria lor, iar recent actriţa s-a aflat în Spania, unde a fost văzută purtând verighetă.
În 1978, la câteva luni după moartea fostului ei partener, actorul John Cazale, în urma unui cancer pulmonar, Meryl Streep l-a cunoscut pe sculptorul Don Gummer prin intermediul fratelui ei. Cuplul s-a căsătorit imediat, la șase luni după ce s-au cunoscut, şi şi-au întemeiat o familie. Mai întâi în Connecticut, apoi în Los Angeles,iar primul lor copil, Henry, a venit pe lume în 1979. Au urmat cele trei fiice ale lor, Mary "Mamie" (1983), Grace (1986) și Louisa (1991), care au urmat și ele o carieră la Hollywood.
Într-un interviu acordat revistei Vogue în 2002, actriţa s-a destăinuit despre căsnicia sa, dezvăluind secretele longevității mariajului: “Bunăvoința și dorința de a te îndoi - și de a tăcea din când în când. Nu există o foaie de parcurs despre cum să crești o familie: este întotdeauna o negociere uriașă. Dar am o nevoie holistică de a munci și am legături uriașe de dragoste în viața mea. Nu-mi pot imagina să o sacrific pe una pentru cealaltă”, a explicat actriţa care acum joacă în serialul “Only Murders in the Building”.