La prima vedere, un act caritabil este menit să ajute, unidirecțional, o persoană sau o ființă vulnerabilă, care are nevoie de sprijin pentru a putea depăși un moment dificil, o boală sau pentru a ieși dintr-o situație pe care nu are resurse să o gestioneze fără implicarea unor oameni buni.
Te invit, acum, să regândești această paradigmă și să începi prin a mulțumi că ești în situația în care poți ajuta oamenii care au o situație mai dificilă decât de tine. Gestul de a dona face parte din gesturile aducătoare de satisfacții personale.
Cum ne influențează psihicul în bine acest gest ?
Pe plan fizic, social și emoțional, acest lucru aduce o creștere a stimei de sine, atât la nivel conștient, cât și subconștient. Asta înseamnă că ne recunoaștem propria valoare („am puterea să provoc o schimbare în bine în lumea asta mare”), că avem o atitudine pozitivă față de calitățile și competențele personale. Când facem bine, ne hrănim încrederea în capacitatea personală de a duce sarcinile la bun sfârșit și, mai mult sau mai puțin involuntar, ne dăm seama că viața noastră este, de fapt, mai bună decât a multor alți oameni. Conștientizăm asta la un nivel generos, nu egoist, pentru că decidem să oferim din preaplinul nostru și celor mai puțin norocoși.
Un exemplu pentru copii și cei din jur: puterea exemplului
Aud des preconcepția coform căreia un gest caritabil ar trebui să rămână anonim, discret. Și totuși, oare chiar așa ar trebui să fie?
Când vorbim despre lucrurile bune pe care le facem, comportamentul nostru devine molipsitor. Inspirăm alte persoane, dăm tonul, dăm curaj și imbold într-o direcție care poate schimba destine.
Să luăm, de exemplu, copiii. Principala modalitate prin care aceștia învață este imitația. Dacă vor avea ca model părinți care se ocupă de campanii sociale, cresc șansele ca și ei, la rândul lor, să devină adulți care se vor implica la rândul lor în demersuri similare. Principiul se aplică și în cazul adulților: atitudinea noastră îi atrage și pe cei din jur în activitățile noastre.
Binele crește din bine!
Cum se simte să faci bine
Momentele de satisfacție și bucurie încep încă din secunda în care îți vine ideea și decizi să o pui în aplicare. Pe plan psihologic, investim emoțional în această acțiune, lucru care duce la o încărcare energetică pozitivă.
De asemenea, actul de a dărui te poate ține departe de tristețe. Pe tot parcursul acestei acțiuni, eviți afectele negative prin implicarea atenției în ceea ce faci, prin gândul referitor la emoția pozitivă pe care o declanșezi în persoana căreia îi oferi darul, cât și prin fericirea pe care o simți când dăruiești. Menține-ți mintea ocupată de un gând deosebit, acela de a dărui, planificând o modalitate de a pune în act acest gest.
Gesturile caritabile sunt un moment perfect pentru socializare. De exemplu, nimic nu te împiedică să iei legătura cu persoane dragi din familie, cu prieteni sau colegi de muncă pentru a lua parte la gestul tău. Se ivesc contexte și situații prin care poți cunoște persoane noi sau poți relua legătura cu persoane vechi. Ești înconjurat de mesaje pozitive, de oameni care doresc să ajute. Ești înconjurat atât de bucuria celor care dăruiesc, cât și de bucuria celor care primesc. Mediul este optim, având compania plăcută a altor persoane cu aceleași obiective.
Când conștientizezi toate aceste beneficii pe care le aduce gestul de a dărui necondiționat, mentalul tău va fi mai puternic și mai dispus să te sprijine să-ți pui planurile în acține. Caritatea poate funcționa ca o motivație personală. Este foarte util să ne dăm seama de valoarea unui astfel de stimul psihologic și de beneficiile aduse de acesta. Stimulul psihologic te direcționează și îți susține comportamentele în vederea atingerii celor dorite.
Gândirea pozitivă
Actul caritabil poate ajuta ca stimul în declanșarea unei gândiri pozitive. Aceasta este benefică pentru că favorizează obținerea unui rezultat optim. De foarte multe ori, starea de bine este asociată cu succesul într-o activitate.
Controlul emoțiilor, o bună capacitate de autoreglare, atenția, concentrarea, încrederea în sine sunt activități de gândire pozitivă.
Un demers caritabil poate activa experiențe plăcute. Asocierea acestora va declanșa o stare afectivă automată, dând valoare pozitivă demersului.
Foto: Pexels