Marian Gold, Alphaville: „Vă promit că vom zgudui sala!”

Renumita trupă germană de synth-pop Alphaville va concerta la București pe 11 februarie, la Sala Palatului. Am vorbit cu Marian Gold, solistul grupului, despre ce îl mai face să se simtă „Forever Young” și despre ce înseamnă, de fapt, să fii „Big In Japan”

Alphaville, trupa legendară de synth-pop din Germania, revine în România pe 11 februarie, la Sala Palatului. Cu mega-hiturile inițiale, „Forever Young” și „Big in Japan”, formația a obținut rezultate semnificative pe piața americană, înainte de a avea o carieră îndelungată în Europa, America de Sud și Asia.

Chiar și acum, baladele misterioase și captivante - care sunt atât de frumos redate în note electronice-rock - rămân celebre. Ca piesă remarcabilă a istoriei muzicii, „Big in Japan” este o capodoperă synth-pop, care captivează ascultătorii cu mesajul său atemporal și surprinde spiritul unei epoci marcate de transformări majore, de experimente și de urmărirea împlinirii celor mai interesante și abstracte vise. 

În comparație cu majoritatea formațiilor care au fost împreună timp de aproape 40 de ani, Alphaville a înregistrat relativ puține materiale discografice. Grupul a lansat opt albume, două albume solo ale solistului și chitaristului Marian Gold și mai multe compilații, albume de remixuri și albume live. Ultimul album, „Eternally Yours”, a fost lansat în 2022.


Am stat de vorbă cu solistul Marian Gold despre așteptările pentru concertul de la București, despre povestea celebrei piese „Big In Japan” și, desigur, despre cum a ajuns sintetizatorul să nască un nou stil muzical, în loc să devină o modă trecătoare. 

Bună, sunt foarte fericită că am ocazia să vorbim. Sunteți o legendă vie și mă bucur că veniți în România pe 11 februarie. Hai să vorbim puțin despre dumneavoastră mai întâi. Cum vă simțiți? Vă mai simțiți „Forever Young” sau acest sentiment s-a cam risipit în timp?

Marian Gold: Pentru mine, este destul de devreme dimineața, așa că nu mă simt „Forever Young” încă. Am avut o noapte agitată în studio și m-am culcat destul de târziu. Dar, de fapt, abia aștept să vin la București, pentru că a trecut ceva timp de când am cântat acolo ultima dată. Și îmi aduc aminte foarte bine acel concert. Știi, întreaga trupă este foarte încântată să se întoarcă acolo și să urce din nou pe scena voastră.

Evident, Alphaville nu și-a pierdut niciodată strălucirea. De generații întregi, muzica voastră rămâne un element de bază în colecțiile noastre muzicale. Cum reușiți să atrageți noi ascultători tineri în zilele noastre?

Ei bine, în principiu, pentru că scriem muzică interesantă. Și cred că secretul succesului este să faci remarci cu privire la viața reală, la condițiile de trai sau la oameni care, știi tu, trezesc interesul publicului. Și cred că asta vine din pură curiozitate și interes. Atunci când spui că sunt o legendă vie, o iau ca pe un compliment, dar reprezintă și presiune pentru mine. 

Cunosc o mulțime de oameni de vârsta mea care și-au început în același timp ca și mine cariera muzicală. Curând, voi împlini 70 de ani. Pentru mine, ei trăiesc în trecut, ascultă muzică din trecut, tot ceea ce le place este în trecut. Eu nu îmi trăiesc viața așa. Sunt foarte curios și sunt foarte interesat de mersul muzicii. Pentru că muzica este o jucărie fantastică și un lucru în continuă schimbare. Așa că mereu apare ceva nou, știi, idei noi de la alți artiști. Asta e, de fapt, ceea ce mă interesează pe mine, ceea ce ne interesează pe noi în Alphaville. Astfel, noi aparținem prezentului. Suntem într-o bulă foarte mică, despre care știm că e în prezent, iar ideile noastre merg spre viitor și nu spre trecut.

Împreună cu fiica dumneavoastră, Lily Becker, ați început un podcast în care discutați despre melodiile Alphaville. Credeți că evoluția carierei dvs. ar fi fost diferită dacă podcasting-ul ar fi fost o posibilitate pe vremuri?

Nu am nici cea mai vagă idee. Podcast-urile sunt o altă modalitate de a te prezenta unui public. În momentul în care am început, aveam alte mijloace de a ne prezenta, sau mijloace care încă mai există, dar care nu mai sunt la fel de importante azi, cum ar fi televiziunea sau radioul. Iar în prezent avem internetul. E ceva în plus.  Cred că internetul și digitalizarea, toate aceste lucruri, au impact asupra muzicii. Deci cred că, dacă toate aceste lucruri ar fi existat la acea vreme, probabil că am fi ascultat o muzică total diferită azi, dar este foarte greu de estimat cum exact ar fi influențat muzica sau ce stil ar fi creat. Atunci când a apărut internetul, aveam cu toții mari așteptări ca întreaga omenire să se reunească și, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat.

De fapt, este chiar invers. Întreaga scenă este fracturată în multe, multe, multe, multe bule mici.  Și astfel, au loc chiar mult mai multe controverse și mult mai multe discuții și argumente. Așa că e greu să îmi imaginez ce impact ar fi avut resursele de azi, atunci. Cred că cea mai mare problemă e cea a oamenilor, pentru că noi suntem plini de mici defecte și probleme și, indiferent de mijloacele tehnologice pe care le avem, facem mereu aceleași tâmpenii cu ele.

Ce vă aduce bucurie perioada asta? 

În primul rând, familia mea, copiii mei, iar în al doilea rând, cu siguranță, muzica. Faptul că încă mai pot scrie muzică, că pot compune împreună cu tovarășii mei din Alphaville. Sunt genul de persoană care lucrează în echipă.

Chiar, îmi place să lucrez împreună cu alți oameni creativi. Cele mai bune cântece pe care le-am scris vreodată, le-am scris întotdeauna împreună cu alți oameni. În plus, ce îmi mai aduce un pic de bucurie e că am trecut la un regim alimentar vegan. Am început acum doi ani și mi-a oferit un alt fel de atitudine sentimentală față de creație și față de tot. Sunt foarte fericit că am ieșit din această bandă rulantă a alimentației obișnuite.

Cum anume îți influențează regimul vegan muzica și creativitatea?  

Cred că este invers, faptul că sunt muzician mi-a influențat modul de viață.  Să devin vegan a fost doar o consecință destul de târzie, dar o consecință logică pe termen lung a dezvoltării mele personale. 

Întotdeauna ați avut un talent deosebit de povestitor muzical. Cântecul „Big In Japan” are multe semnificații. Una dintre cele mai populare glume ale industriei muzicale era despre a fi popular în Japonia, dar nicăieri altundeva. În plus, vorbiți și despre greutățile din timpul Războiului Rece în Germania de Vest. Ce ați simțit, când ați scris aceste versuri? Trebuie să fi fost o perioadă greu de parcurs.

Ei bine, "Big in Japan" e un cântec de pe primul nostru album. Și primul nostru album a fost realizat pentru că trăiam în această splendidă izolare a unui oraș de provincie numit Munsa. Ne mutaserăm mutat acolo din Berlinul de Vest. Și „Forever Young”, primul nostru album, este practic rezultatul unui sentiment apăsător de nostalgie. Așa cum ai spus, a fost destul de greu să trăiești în Berlinul de Vest la acea vreme, pentru că era cel mai bizar loc pe care ți-l puteai imagina. Era înconjurat de Zid. Era înconjurat de capcane pentru tancuri, câmpuri minate și tot felul de chestii.  Dar, într-un fel, avea și o atmosferă romantică, pentru că atunci când te mutai în Berlinul de Vest, era ca și cum ai fi trântit ușa în urma ta, iar în urmă lăsai toate problemele și realitatea crudă. Erai într-un mic univers complet diferit. 

„Big In Japan” nu e doar despre abuzul de droguri și consumul de heroină ascuns în spatele Grădinii Zoologice din gară. În același timp, când am scris acele cântece, le-am scris și din nostalgie, pentru că, în    mod ciudat, eram încă atrași de acel loc numit Berlinul de Vest, care era un fel de Atlantida. Oh, acum chiar este un fel de Atlantida. Deci, e un fel de continent demult dispărut, cu un istoric de evenimente cu adevărat bizare. 


Nu am cântat niciodată în Japonia, nu am habar cât om fi de populari acolo. De fapt, sintagma „big in Japan” se referă la persoanele care se dau mari vedete. E o replică amuzantă de tipul „normal că nu ai auzit de mine, eu sunt faimos departe, în Japonia”.

Cred că sunteți destul de cunoscuți în Japonia. Cred că mișcarea synth a fost destul de amplă acolo. Aveau tehnologia necesară pentru a se distra cu muzica pe sintetizator.

Oamenii obișnuiau să o numească muzica anilor '80, dar cred că e un stil muzical de sine stătător, ca reggae sau rock and roll. Această combinație de cântece pop create cu sintetizatoare, secvențe și mașini de ritm este un stil. Așa că am fost mereu întrebat, „Ce părere ai despre renașterea muzicii anilor '80?” și vreau să spun că tot sunt întrebat asta de zeci de ani.

Eu cred că nu este o renaștere. E doar un curent între alte curente în muzică, cum ar fi, așa cum am spus, reggae sau rock and roll sau hip hop sau muzică rap sau orice ar putea exista acolo, chiar și muzică clasică, de exemplu. Anul trecut am făcut un turneu în Germania cu o mare orchestră de muzică clasică și a fost, de asemenea, o experiență interesantă, pentru că noi, dar și eu personal, suntem foarte pasionați de muzica clasică încă de când eram copii. Mereu am visat să îmbin instrumentele clasice cu sintetizatorul, un o mașinărie fantastică, pentru a forma o orchestră simfonică altfel. 

Iar rezultatele au fost absolut uluitoare, pentru că, de fapt, influența orchestrei clasice asupra pieselor noastre a fost foarte, foarte interesantă. A schimbat destul de mult cântecele. Cele mai multe dintre ele s-au schimbat destul de mult în moduri surprinzătoare. De aceea am scos „Eternally Yours” la sfârșitul anului 2022. A avut succes. Cred că cea mai înaltă poziție a fost numărul doi în top. Deci, am făcut din nou ceva care a stârnit interes. 

Cum ați ales piesele pentru acest proiect? A fost o tranziție naturală de la sintetizator la orchestră?

Nu este un salt atât de mare pentru că un sintetizator, un sintetizator polifonic, nu este altceva decât o mare orchestră în felul său. Are capacitatea de a crea atât de multe glasuri diferite și atât de multe senzații diferite. Așa că, atunci când compui pe un sintetizator, ești automat aproape de a face aranjamente pentru orchestră. 

Pentru noi, Alphaville, a venit destul de natural să ducem muzica într-o direcție simfonică, pentru că iubim cu adevărat melodiile. Adică, unul dintre primele cântece pe care le-am scris, de exemplu, a fost „Forever Young” și avem acel solo de trompetă în stil Bach pe el. Așa că nu este un salt atât de mare de la Alphaville la muzica simfonică. 

Ce veți aduce în România? Aveți vreo surpriză? Ce ar trebui să aștepte publicul de la dumneavoastră? 

Doar o seară grozavă și divertisment grozav, fantastic. Vă promit că vom zgudui sala! E posibil ca oamenii să rămână uimiți de show-ul nostru live. După un an de cântat cu o orchestră, la costum, concentrați pe muzică și pe performanță, va fi un spectacol atât de diferit. Suntem nerăbdători să ne întoarcem pe scenă cu o trupă rock și să facem să se audă o adevărată explozie! Ăsta e și unul dintre motivele pentru care așteptăm cu atâta entuziasm să venim. După toate aceste luni în care am cântat cu o orchestră mare, suntem foarte, foarte fericiți că avem ocazia să facem un concert ca acesta. Va fi o petrecere grozavă!

Abia așteptăm să vă avem alături! Acestea erau toate întrebările pe care le aveam pentru dumneavoastră. Vă mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat!

Sper să ne vedem la concert!