Kimaro 2024 a început cu Magic Sunsets. Patru concerte de poveste într-o seară magică de vară

Festivalul Kimaro 2024, marea sărbătoare a muzicii româneşti, a început la Constanţa cu #MagicSunsets, o seară cu un line-up seducător: Nicoleta Nucă, Lidia Buble, Bere Gratis şi Voltaj.

Liana Stanciu a urcat pe scenă pentru a-i prezenta pe artiştii invitaţi, într-o nouă seară magică creată de Magic FM, unul dintre cele mai iubite radiouri.

Nicoleta Nucă a deschis festivalul, iar artista ne-a încântat cu piesele sale de succes şi coveruri după piese româneşti şi i-a invitat pe spectatori la dans.

A urmat Lidia Buble, iar vocea sa vibrantă şi energia debordantă i-au fermecat pe toţi cei prezenţi. Constanţa a primit-o cu aplauze pe Lidia Buble, care se pregăteşte să lanseze un nou album în această toamnă.

Show-ul a continuat cu Bere Gratis: “E o onoare pentru mine să îl prezint pe omul care de mai bine de 20 de ani este lângă mine”, a spus Liana. Trupa a cântat unele dintre cele mai iubite cântece ale lor: Vino mai aproape, Noapte caldă, Pas în doi, Străzi albastre sau Două inimi. În această toamnă, pe 16 noiembrie, Bere Gratis va cânta la Circul Metropolitan, sărbătorind 26 de ani de carieră.

“Е рrіmul dаnѕ сu еа/ Аm аmеţіt dеја/ Nu аm ѕ-о lаѕ, lаѕ, lаѕ/ În brаţеlе аltuіа”, a cântat publicul alături de Bere Gratis, după care toată lumea a cântat rock. “O piesă cântată cu Artan la Sala Polivalentă”, şi-a amintit Mihai Georgescu. Ce distracţie/Ce mişto” a fost la concertul Bere Gratis, publicul cântând alături de trupă unele cele mai cunoscute refrene. Cel mai emoţionant moment a fost acela în care Mihai Georgescu a vorbit despre Ami, colega noastră, şi toate gândurile s-au îndreptat spre ea.

Voltaj a încheiat seara Magic Sunsets după ce trupa a ajuns pe scena Kimaro direct la Paris, acolo unde a cântat pentru sportivii olimpici. Formaţia a avut în repertoriu cele mai cunoscute hit-uri, dar şi cel mai simplu refren: “Sunt un pic pic îndrăgostit”, iar magia a cuprins întreaga faleză. A fost o seară cu totul specială pentru că artiştii au filmat alături de un public minunat şi noul lor videoclip. Spectatorii au făcut un flashmob pe melodia “Din Toată Inima pentru Team Romania” şi toată lumea s-a simţit ca la 20 de ani.

Seara s-a încheiat cu un moment de reculegere pentru Nicu Covaci, liderul formaţiei Phoenix, care a murit la 77 de ani.

Sâmbătă, 3 august, Kiss FM prezintă Kiss Energy, unde numele distracției vor fi B.U.G. Mafia, Misha Miller, Cabron, Mario Fresh, Alina Eremia, Vunk și Fly Project.

Duminică, 4 august, Rock FM încheie sărbătoarea muzicii românești cu Rock Nights cu urmatoarele nume pe afiș: The Voodoo Child, Robin And The Backstabbers, Bosquito și Compact.

Intrarea publicului este liberă în toate cele trei seri de festival. Un eveniment KIMARO Entertainment prezentat de Kiss FM, Magic FM si Rock FM, parte a trustului AG Radio Holding.