Distribuit de Vertical Entertainment, filmul are premiera la cinema din 27 decembrie 2024.
Inspirat de albumul din 1997 care include hituri precum „Let Me Entertain You” și „Angels”, posterul transmite emoția brută și perspectiva intimă a muzicii sale, în timp ce îl portretizează pe Williams așa cum este văzut în întregul film - ca o maimuță CGI. Imaginile fac o punte între trecutul său emblematic și noua construcţie cinematografică, invitând fanii să revină în era ce l-a catapultat către celebritatea globală.
Bazat pe povestea adevărată a ascensiunii fulgerătoare, a căderii dramatice și a reinventării remarcabile a superstarului pop britanic, biopic-ul „Better Man: Robbie Williams” este un musical live-action fascinant care va atrage publicul într-o incursiune prin viața controversată a artistului și cele mai mari hituri ale sale. Sub regia vizionară a lui Michael Gracey („Omul Spectacol/ The Greatest Showman”), care a contribuit și la scrierea scenariului, filmul este relatat din perspectiva unică a lui Williams, captând spiritul său inconfundabil. Biografia urmărește evoluţia lui Williams de la copilărie, la a fi cel mai tânăr membru al trupei fenomen Take That, până la realizările sale inegalabile ca artist solo, confruntându-se totodată cu dificultăţile pe care faima gigantică și succesul le pot produce.
„Este o poveste originală, iar Robbie este un personaj unic”, spune regizorul Michael Gracey. „Așa că am vrut să mă asigur că modul în care descriem această poveste și cum o prezentăm – în ceea ce privește punctul în care ne concentrăm – a fost, de asemenea, unic din punct de vedere creativ.” Gracey l-a surprins pe Williams în repetate ori considerându-se o maimuță. „Robbie spunea lucruri de genul: „Sunt în spate, dansând ca o maimuță”. După un timp, m-am gândit „Nu ar fi uimitor să-l reprezint pe Robbie ca o maimuță în film?! Deoarece el este cel care povestește și așa se vede el pe sine.”
„Viața mea pare să fie întotdeauna un act de mers pe sfoară fără plasă de siguranță”, recunoaște Williams. „Aș putea să cad în orice moment și de multe ori chiar o fac. Așa că, atunci când Michael a spus: „Hai să fii o maimuță!”, am simțit instantaneu că este cea mai mare turnură pentru acest film. Mi-a plăcut riscul pe care și-l asumă atât de mult și știam că trebuie să mergem cu această idee.”
Imaginea originală a copertei albumului a fost realizată de renumitul fotograf profesionist Andy Earl, responsabil cu peste 120 de coperte unice de albume, lucrând cu artiști precum Robbie Williams, Pink Floyd, Johnny Cash, Madonna și Prince. Williams joacă în film alături de Jonno Davies (“Hunters”, “Kingsman: The Secret Service”), care a preluat rolul principal al lui Williams de-a lungul vieții sale de adolescentă și adult. Distribuția mai include și câștigătorul premiului BAFTA® Steve Pemberton (“Inside No. 9”, “Killing Eve”), nominalizata BAFTA® Alison Steadman (“The Kings Man”), Damon Herriman (“The Turist”), Kate Mulvany (“Hunters”, “Elvis”) și Anthony Hayes (“War Machine”). Tom Budge (Bloom, Gallipoli), Raechelle Banno (Home and Away, The Ruby Landry Saga) Jake Simmance (Anatomy Of A Scandal”), Liam Head, Chase Vollenweider și Jesse Hyde completează distribuţia. “Better Man: Robbie Williams” este produs de Paul Currie (“Blacklight”, Hacksaw Ridge”), Coco Xiaolu Ma (Blacklight”), Craig McMahon (Never Too Late”) și Jules Daly (The Tomorrow War”, Boss Level”). Sina Studios și Facing East Entertainment prezintă „Better Man: Robbie Williams”, o producţie Lost Bandits and Footloose Production în asociere cu Azure Centrum, Partizan Films, Rocket Science și VicScreen.
Robbie Williams este unul dintre cei mai decorați artiști muzicali din lume, cu șase din Top 100 cele mai bine vândute din istoria Marii Britanii, 85 de milioane de albume vândute în întreaga lume, 14 single-uri numărul 1 și un record de 18 BRIT Awards – mai mult decât oricare alt artist. El și-a asigurat al 14-lea album numărul 1 din Regatul Unit în 2022, cu „XXV” doborând recordul pentru artistul solo cu cele mai multe albume numărul 1 din Marea Britanie. Totalul albumelor sale de top din Marea Britanie din munca sa solo și înregistrările lansate cu Take That se situează acum pe locul 19 și îl plasează în primele două trupe din toate timpurile, cu cele mai multe numere 1 din catalogul lor. În 2003, concertele sale susținute la Knebworth au atras 375.000 de fani pe parcursul a trei nopți - un record de prezență care nu a fost încă depășit.
Distribuit de Vertical Entertainment, filmul “Betterman: Robbie Williams” va ajunge în exclusivitate pe marile ecrane din România, în premieră din 27 decembrie 2024.