Coafurile starurilor din anii ’80: cele mai populare look-uri ale deceniului

În anii '80, actrițele și cântărețele și-au etalat frumuseţea şi coafurile voluminoase sau părul făcut permanent, un element-cheie al acelei epoci.

În acea perioadă, ondulatorul era la mare modă , iar permanentul mini ondulat a fost alegerea celor mai multe femei celebre. Volumul era norma, iar părul destructurat un principiu călăuzitor.

E momentul să revedem look-urile vedetelor din acest deceniu şi să le ascultăm cântând şi pe aplicaţia Magic FM.

Madonna, regina muzicii pop a avut multe coafuri din anii '80, însă una dintre favoritele ei a fost cea cu cu breton voluminos, ondulat și o bentiță roșie.

La începuturile sale, cântăreața Vanessa Paradis arăta ca o păpușă cu părul îndreptat, iar Kylie Minogue etala un bob cu bucle.

Rock și glam în același timp cu volumul său maxi, coafura legendară a Tinei Turner nu a lăsat pe nimeni indiferent în anii '80.

Pentru o lungă perioadă de timp, Whitney Houston și-a păstrat părul afro natural, care îi încadra perfect fața.

Cunoscută odinioară pentru părul ei lung și elegant, Cher s-a transformat într-o zeiță rock atunci când și-a tăiat părul. Look-ul ei cu șiruri de perle, dantelă și o vestă albă este unul dintre cele mai reuşite ale acelor ani.

Kim Wilde a rămas în amintire cu bobul său scurt şi părul decolorat, iar Irene Cara și-a purtat părul creț lăsat doar pe o parte, legat la spate cu o agrafă cu pene.

Buclele blonde ale lui Dolly Parton, starul muzicii country, erau adesea împodobite cu un accesoriu de păr floral mare.

Trendul cozii de cal înalte nu a dispărut niciodată şi probabil că a continuat şi datorită Oliviei Newton-John. Deși pare o alegere casual de zi, artista a purtat această coafură în timp ce prezenta Oscarul pentru Cel mai bun cântec original în 1980.

Descarcă aplicaţia Magic FM