Se apropie botezul Prinţului Louis. Cum va fi îmbrăcat şi cine îi vor fi naşi

Prinţul Louis, cel de-al treilea copil al Prinţului William şi al Ducesei Catherine de Cambridge, va fi botezat pe 9 iulie, iar ceremonia se anunţă una cu totul specială.

Micuţul va fi botezat la capela regală a Palatului Saint James din Londra şi va purta o ţinută cu o semnificaţie aparte pentru familia regală britanică.

Louis va avea aceeaşi vestimentaţie de botez ca fraţii lui mai mari, George şi Charlotte, fiind vorba despre o replică a rochiei pe care Regina Victoria a comandat-o în 1841 pentru botezul fiicei sale, Prinţesa Victoria.

Aceasta a devenit între timp ţinuta oficială la botezurile membrilor familiei regale, însă, fiind prea fragila, nu mai poate fi purtată şi este păstrată cu mare grijă.

Din 2008, a fost creată o replica a ei, realizată manual, confecţionată din mătase şi satin şi în care îl vom vedea peste câteva zile pe Prinţul Louis.  

Naşii micuţului nu vor fi cunoscuţi decât în ziua ceremoniei şi se aşteaptă ca William şi Kate să-i aleagă la fel cum au procedat şi în cazul Prinţului George şi al Printesei Charlotte.

Aşadar, naşii vor fi mai mult ca sigur prieteni apropiaţi şi nu membri ai familiei regale, deşi mulţi sperau ca Meghan Markle să primească această sarcină.

Pe lista posibililor naşi se află fosta dădacă a Prinţilor William şi Harry, Miguel Head, secretarul personal al lui William, dar şi Laura Lopes, fiica Camillei.