L-a căutat luni de zile. Ce cadou i-a oferit Vanessa Paradis soţului ei, la nuntă

Weekendu-ul trecut Vanessa Paradis s-a căsătorit în cea mai mare discreţie cu regizorul Samuel Benchetrit.

Cei doi au spus “Da” în comuna Saint-Simeon, din Seine-et-Marne, un loc îndrăgit de familia artistei.

Vanessa Paradis a îmbrăcat pentru prima data rochia de mireasă, o creaţie Chanel, şi şi-a dorit un cadou cu totul special pentru soţul ei. Conform revistei Paris Match, ea i-a oferit un ceas, un obiect preţios pe care l-a căutat luni de zile.

Nu se stie însă ce cadou i-a oferit regizorul Vanessei, femeia de care s-a îndrăgostit în urmă cu doi ani. Cei doi s-au întâlnit la filmările peliculei “Chien” şi de atunci au fost nedespărţi.

Vanessa Paradis este la prima căsătorie, ea având o lungă relaţie cu actorul Johnny Depp, tatăl celor doi copii ai ei.