Copiii cu stimă de sine ridicată își cunosc punctele forte, resursele, atu-urile, dar își acceptă și limitele și vulnerabilitățile; dezvoltă abilități superioare de rezolvare de probleme, de a face față presiunilor celor din jur, de a rezolva conflicte, de a construi relații cu cei din jur; au așteptări realiste de la cei din jur, sunt echilibrați și optimiști, zâmbesc și se bucură de situațiile pe care le trăiesc; și cel mai important – au încredere că, orice s-ar întâmpla, vor avea sprijinul și acceptarea oamenilor iubiți din viața lor.
La polul opus, copiii fără încredere în sine transformă orice situație dificilă de viață într-o sursă de anxietate și frustrare, nu reușesc să identifice soluțiile problemelor cu care se confruntă, par retrași, cu stări emoționale negative (frică, îngrijorare, neliniște), au o atitudine pasivă față de tot ce îi înconjoară, expresia lor preferată este “nu pot”, iar teama lor ascunsă este că vor dezamăgi și nu vor fi niciodată “suficienți” pentru cei dragi.
Stima de sine sau sentimentul valorii personale se dezvoltă constant, de-a lungul vieții noastre și trebuie cultivată încă din copilăria mică.
Stima de sine se naște la întâlnirea dintre sentimentul competenței personale cu convingerea că suntem iubiți și acceptați, în ciuda limitelor și erorilor pe care le facem. Sunt copii care, în ciuda unor performanțe deosebite (școlare, artistice etc.), nu se simt iubiți și acceptați de către părinții lor și manifestă nivele foare scăzute ale încrederii în sine; deopotrivă, copiii crescuți cu iubire și afecțiune, dar care nu învață despre sine “că pot”, “că se descurcă” – uneori pentru că nu li se oferă spațiul necesar pentru a descoperi asta, vor avea o imagine de sine negativă. Echilibrul dintre iubirea necondiționată, competență și așteptările realiste facilitează dezvoltarea unei stime de sine stabile și sănătoase.
Primii ani de viață reprezintă vârsta ideală pentru cultivarea stimei de sine. De ce? Pentru că în primii ani copiii încearcă, greșesc, încearcă din nou, se împotmolesc, iar încearcă, au eșecuri… și o iau de la capăt, până reușesc – este cursul firesc al învățării, pe care, cu mesaje corecte de suport, centrate pe efort și străduință, nu pe rezultat, copiii îl vor menține până vor atinge vârsta maturității și dincolo de ea. Încurajarea, suportul și bucuria de a învăța lucruri noi sunt principalele atitudini cu care părinții sprijină dezvoltarea stimei de sine la copii.
Profilul copilului încrezător în sine:
- Se simte confortabil în aproape orice situație socială;
- Se descurcă în activități de grup, dar lucrează bine și pe cont propriu;
- Perseverează când dă de greu, este orientat către soluții și exprimă adecvat îngrijorările și temerile aferente (ex. “e greu, nu am mai încercat așa ceva până acum, dar am încredere că mă voi descurca; încerc să găsesc o soluție”);
- Nu îi este teamă să spună “nu știu” sau “nu înțeleg”;
- Își cunoaște și acceptă atât resursele cât și limitele;
- Încearcă cu ușurință activități noi și nu îl sperie necunoscutul;
- Știe tot timpul că, orice ar face, este iubit și acceptat de către părinții săi;
Profilul copilului fără încredere în sine:
- Refuză sau intră cu dificultate în situații noi, activități noi, relații noi;
- Spune despre sine că “este prost” atunci când greșește sau nu înțelege ceva;
- Renunță repede la activități dificile și afirmă că “oricum nu contează” dacă le finalizează sau nu, pentru că “nimănui nu-i pasă”;
- Are toleranță scăzută la frustrare și iese rapid din situații care necesită timp/ efort pentru soluționare;
- Este critic cu sine însuși și pare permanent dezamăgit;
- Vede în orice obstacol o limită definitivă, un drum închis;
Astfel, stima de sine scăzută devine un factor de risc pentru apariția problemelor de sănătate mentală (anxietate, depresie) și a dificultăților reale în orice situație de viață.
Ce putem face ca părinți pentru a dezvolta stima de sine a copiilor noștri?
- Timp și atenție: copilul are nevoie să se bucure măcar câteva minute pe zi de timpul și atenția noastră nedivizată;
- Acceptarea și validarea emoțiilor și sentimentelor copilului: chiar și atunci când nu suntem de acord cu ceea ce simt copiii, este important să transmitem un mesaj de înțelegere și acceptare (“văd că ești trist”, “observ că ești furisos”, “pare că ți-e frică”, “înțeleg că acum ești supărat și nu vrei să vorbim” versus “nu ai de ce să plângi”, “este o prostie să îți fie frică”, “copiii nu au niciun motiv serios pentru a se înfuria” etc. mesaje din care copilul înțelege că trăirile sale nu sunt acceptate;
- Cereți părerea copilului atunci când se iau hotărâri care îl privesc, oferindu-i alternative pentru a facilita alegerile și deciziile personale; în felul acesta, copilul se va simți important, este încurajat să gândească singur, ceea ce ajută la creșterea încrederii în sine și la dezvoltarea autoeficacității personale.
- Oferiți iubire și acceptare necondiționată; “Te iubesc” este o expresie care oferă confort și este absolut necesară în relația părinte – copil; sunt cuvinte spuse cu ușurință în multe familii, exprimate cu dificultate și stângăcie în alte familii, mai ales în acelea în care adulții de azi (părinții) nu au auzit aceste cuvinte în copilărie.
- Progres personal nu comparaţie socială; oferiți copiilor feedback în funcție de realizările și progresele personale, nu prin comparația cu colegii/prietenii copiilor sau prin situarea lor într-o ierarhie a clasei; dacă ne dorim ca un copil cu dificultăți, eșec sau rezultate mediocre, fie că vorbim de școală, sport, autonomie personală, contribuția la managementul gospodăriei etc., să se străduiască pentru a progresa, este important să îi apreciem eforturile, străduința, orice mic pas înainte, astfel încât să îi creștem încrederea că prin încercări repetate va avea rezultate din ce în ce mai bune.
Și, poate cel mai important, stima de sine se clădește cu fiecare zi în care reușim să le arătăm celor iubiți și importanți din viața noastră că, pentru noi, ei reprezintă mai mult decât reușita sau eșecul zilei.
