Da, chiar acolo-i casa lui și, de Crăciun, printre luminițe și globuri, copii din toată lumea stau la coadă pentru o vorbuliță cu Moșul.
Și totuși, cu riscul să vă dezamăgesc, trebuie să vă previn că, de fapt, dacă chiar sunteți deciși să-l căutați pe moșul cel adevărat, de legendă, pe renii lui albicioși, pe ajutoarele lui din ținutul zăpezii, pur și simplu nu Rovaniemi, cu industria lui turistică de sărbători, e locul în care trebuie să-l căutați. El e mai sus pe hartă, în inima Laponiei, adevărata Laponie, a triburilor de sami, stăpânii de fapt și de drept ai pădurilor încărcate de nea pufoasă, singurii îmblânzitori ai lungilor nopți polare.
Eu, de pildă, l-am găsit în satul Nellim, nu departe de lacul Inari. Moșul meu de poveste locuia într-o cabană vopsită în roșu, la mare depărtare de alți oameni. Dar asta e foarte tipic pentru laponi, care-s oameni singuratici și vor să se bucure de natură și de liniște și nu-și îngrămădesc satele, după modelul nostru. El cutreiera zilnic prin pădure, printre miile de lacuri cu cea mai pură apă a lumii, căutând să se întâlnească cu elani curajoși și reni sperioși, zărind vulpi polare și iepuri - ghemotoace de blană - care de-abia lasă urme în zăpadă. În zilele scurte ale iernii, când întunericul vine degrabă după prânz, se așeza la pescuit păstrăvi sau, pur și simplu, își conducea barca printre insulițe ireale, cu iarbă aurie mai înaltă de un metru, înghețată, strălucitoare, doar ca să-și bucure ochii și să-și liniștească sufletul.
Alteori, își vizita prietenii din Inari, fermieri care creșteau reni, sami nordici, cu pielea închisă la culoare, și statură de copii, îmbrăcați în haine albastre, cu cizme din piele de ren și mare talent la cântece. În cortul din mijlocul fermei lor, bând cafea din cești de lemn, ascultau muzică sami, tobă și voce, ca o incantație șamanică foarte veche. Sau, mai prozaic, în cârciuma satului, se antura cu samii skolți, un neam care păstrează vie tradiția ca fiecare om să-şi facă propria poezie pe care să o poată spună altora.
Laponia adevărată n-are pic de beteală de plastic, nici nu i-ar trebui. Zăpada strălucește chiar și-n noaptea cea mai adâncă, iar Aurorele Boreale deschid cerurile parcă. În inima ei, Crăciunul e în mâinile micilor colindători care duc vestea Nașterii, și-n mese simple, cu tocană de elan și gem de merișoare de pădure. E în bisericuțele de lemn, pe care ortodocșii le împart frățește cu protestanții sau în lumânările care stau aprinse seară de seară la ferestre încă din ziua Sfintei Lucia.
Așadar, dacă căutați un Crăciun din basme, cu spirit și sens, săriți peste Cercul Polar și satele turistice ale sărbătorii. Veți ajunge într-un loc pe care-l veți povesti nepoților cu “a fost odată, ca niciodată”.
FOTO: Arto Liiti, pentru Visit Finland
