Rami Malek şi-a ascuns fratele geamăn până la Globurile de Aur. Cum arată Sami

Rami Malek a confirmat aşteptările şi a primit la Gala Globurile de Aur Premiul pentru Cel mai bun actor într-o dramă, trofeu acordat pentru rolul lui Freddie Mercury din “Bohemian Rhapsody”.

Actorul cu origini egiptene nu a fost singur într-o seară atât de specială pentru el. A avut-o alături pe iubita lui, Lucy Boynton, alături de care a jucat în filmul despre istoria formaţiei Queen, dar şi pe fratele lui geamăn, Sami, pe care publicul nu îl văzuse cunoscuse până acum.  

Cei doi s-au pozat împreună la after party-ul organizat după acordarea premiilor, iar asemănările dintre ei sunt foarte mari: aceeaşi privire, aceeaşi tunsoare, acelaşi zâmbet charismatic.

Sami are însă barbă şi o carieră total diferită de a celebrului său frate geamăn, aceasta fiind profesor la Universitatea din Michigan.