Printre cei prezenţi la cina organizată în sala Claustro s-au aflat Nadia Comăneci şi Simona Halep, jucătoarea de tenis calificându-se în semifinale la Turneul de la Madrid. Simona a impresionat cu rochia ei roşie, scurtă şi a avut şi un mesaj pentru Ion Ţiriac: “La mulţi ani, Mister T!”
Ion Ţiriac a apărut într-un costum negru, accesorizat cu mănuşi albe şi un joben. Alături de el, s-a aflat familia: fiul, Ion Ion Ţiriac, Ileana Lazariuc, soţia acestuia şi cei doi copii ai lor.
Ion Ţiriac a fost primul mare jucător de tenis al României, cu 22 de titluri de dublu în palmares. În 1970, împreună cu Ilie Năstase, câştiga cel mai important trofeu, cel de la Roland Garros.
După cariera sportivă, Ion Ţiriac a devenit un om de afaceri de succes, averea sa fiind estimată în prezent la 1,2 miliarde de dolari.
Foto: Facebook, Instagram