Actorul american Kevin Costner a dezvăluit că Prinţesa Diana era interesată să joace în continuarea filmului “Bodyguard”.
Toată lumea o ştie pe Diana drept prinţesa implicată în diverse cauze umanitare, însă dacă ar mai fi trăit, aceasta s-ar fi dezvăluit într-o nouă ipostază, cea de actriţă.
Mama lui William şi Harry ar fi urmat să îi dea replica lui Kevin Costner în continuarea filmului “Bodyguard”, celebra peliculă în care a jucat Whitney Houston.
Actorul Kevin Costner a dezvăluit pentru Entertainment Weekley că Diana acceptase să apară în filmul care nu avea însă se mai facă vreodată.
“Producătorilor le plăcea ideea de a face un Bodyguard 2 în acelaşi fel ca acela cu Whitney Houston.”, a povestit actorul, care a amintit şi de momentul în care a vorbit cu Diana la telefon.
Aceasta l-a întrebat dacă vor avea şi o secvenţ în care se sărută, iar Kevin mărturiseşte că a simţit-o un pic nervoasă din aceasta cauză. El i-a spus a probabil va exista şi aşa ceva, dar a asigurat-o că vor face astfel încât să fie bine.
Din păcate, Prinţesa Diana a murit la Paris pe 31 augustt 1997 într-un accident de maşină, fără să mai apuce să citească scenariul.