Sunt mulţi ani de când Jane Fonda apară diferite cauze, iar în 1971 fiica lui Harry Fonda char se gândea să renunţe la cinematografie. La 81 de ani, Jane demonstrează tuturor că rămâne o persoana împlicată.
Prezentă la Washington la o demonstraţie împotriva încălzirii globale, actriţa a declarat cu multă determinare: “Vom fi aici în fiecare vineri la ora 11, fie că plouă, este frumos, ninge, este furtună sau orice altceva.”
La scurt timp, câteva persoane, printre care şi Jane Fonda, au fost arestate pentru că au participat la această demonstraţie ilegală în zona aripii de est a Capitolului, după cum a transmis poliţia.
Jane Fonda a declarat că a fost inspirată de activista Greta Thunberg, actriţa mutându-se de la Los Angeles la Washington tocmai pentru a putea participa la protestele împotriva încălzirii climatice.
În imaginile care au circulat se poate vedea cum actriţa, îmbrăcată într-un palton roşu şi purtând o şapcă pe cap, este încătuşată de poliţie. După câteva ore, ea a fost eliberată şi declară că nu se teme să ajungă din nou la închisoare:
“Am 81 de ani, am mai fost arestată. Adică vreau să spun că nu pot fi atacată mai rău decât am fost până acum. Deci ce-mi poate face (preşedintele american Donald) Trump? Nu am nimic de pierdut.”