Actriţa în vârstă de 44 de ani nu are nimic de ascuns şi a pozat complet goală, acoperită doar cu un voal pentru coperta revistei Harper’s Bazaar de decembrie.
Interpreta personajului Maleficient a fost pregătită pentru acest shooting îndrăzneţ, asumându-şi corpul şi cicatricile.
“Corpul meu a trecut prin multe, mai ales în ultimii 4 ani, şi astăzi am cicatrici vizibile şi invizibile ca dovezi”, a declarat actriţa, care a trecut printr-o dublă mastectomie şi şi-a extirpat ovarele şi trompele uterine, în încercarea de a preveni cancerul de sân şi ovarian pentru care avea o predispoziţie genetică.
“Acea parte din noi care este liberă, sălbatică, deschisă şi curioasă nu poate fi închisă de viaţă. De dureri şi de răni. Copiii mei ştiu cine sunt în realitate şi m-au ajutat să mă regăsesc”, a mai spus actriţa.
Angelina nu şi-a pierdut spiritul rebel din tinereţe şi declară şi în fiecare zi este conştientă de puterea cuvântului său şi de alegerile ei. Lucruri pe care vrea să le transmită şi celor 6 copii ai săi.
“Locul meu preferat este acela în care nu am ajuns încă… Îmi place să trăiesc în străinătate şi o voi face după ce copiii mei împlinesc 18 ani. Astăzi trebuie să locuiesc acolo unde tatăl lor a ales să locuiască. (n.r. Los Angeles).