Iar celebrul actor poate fi mândru de cei doi fii ai lui, care vor fi în centrul atenţiei pe 5 ianuarie, la marea gală.
Ei o urmeză în această misiune importantă pe Isan, fiica actorului Idris Elba, ambasadoarea de anul trecut.
„Pentru prima dată în istoria Globurilor de Aur, am ales cu mândrie doi frați care să reprezinte Asociația Presei Externe de la Hollywood la această ceremonie. Dylan și Paris Brosnan cunosc deja un succes extraordinar în lumea modei și sunt pe urmele tatălui lor în divertisment. Suntem încântați să vedem cum vor folosi această platformă pentru a-și contura talentul și pentru a ridica o problemă importantă, aceea a copiilor care au nevoie de hrană,” a declarat președintele HFPA, Lorenzo Soria.
Cei doi băieţi ai fostului Agent 007 vor colabora cu FEED, un brand social înfiinţat de Lauren Bush Lauren, care oferă mese hrănitoare copiilor din şcoli de pe tot globul.
Ei au declarat că sunt mândri să onoreze moştenirea tatălui său şi au spus că lecţia cea mai importantă pe care le-a dat-o acesta a fost aceea de a fi buni.
Încă din 1962, Asociaţia Presei Externe de la Hollywood a decis să-i desemneze pe copiii unor personalităţi ambasadorii acestui eveniment extrem de important care deschide sezonul marilor premii de la Hollywood. Până acum acest rol le-a revenit, printre alţii, copiilor lui Sylvester Stallone, Clint Eastwood sau Bruce Dern.
Foto: Gettyimages.com