Shakira şi Jennifer Lopez, show plin de energie la Super Bowl

Shakira şi Jennifer Lopez au cântat în pauza finalei Super Bowl, oferind unul dintre cele mai tare show-uri din ultima vreme, pentru care, se pare, că nu au fost plătite.

Pe teren s-au înfruntat Kansas City Chiefs şi San Francisco 49ers, victoria revenind primei formaţii, acesta fiind al doilea succes din ultimii 50 de ani.

Pauza a fost dedicată celor două dive, cele mai mari artiste latino ale momentului, care s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor, spre încântarea celor 160 de milioane de telespectatori. Publicitatea şi vizibilitatea show-ului sunt atât de mari, încât Jennifer Lopez şi Shakira au cântat gratis.

În 15 minute, cele două artiste au cântat 20 de melodii, care au electrizat publicul.

Shakira, care a împlinit 43 de ani chiar în ziua finalei, a deschis show-ul cu „She Wolf”, iar din repertoriul ei au făcut parte melodiile „Whenever, Wherever” şi „Hips Don’t Lie”, dar şi “La Tortura” et “Live It Up”. Împreună cu portoricanul Bad Bunny, ea a cântat din piesa „I Like It” a lui Cardi B. Artista columbiană a purtat o ţinută roşie, sexy, amintind de personajul său din din filmul de animaţie “Zootopia”.

Jennifer Lopez a impresionat cu forma sa fizică, artista alegând pentru această seară sa cânte melodii precum “Jenny from the Block”, „I’m Real” şi „Get Right”, „Waiting for Tonight”. A dansat la bară, iar J Balvin i s-a alăturat pe scenă, cei doi cântând “Que Calor” şi “Mi Gente”.

A urmat, un alt moment de senzaţie, Jennifer Lopez cântând cu un cor de copii din care a făcut parte şi Emme, fiica ei, care a fost un adevărat mini star.

La final, Jennifer Lopez şi Shakira au cântat împreună „Waka Waka”, imnul Cupei Mondiale 2010, cele două încheind show-ul de pe Hard Rock Stadium din Miami cu o îmbrăţişare. 

Foto: Gettyimages.com