“Ce se întâmplă, doctore?”, ediţia de weekend, începe pe 1 martie, la ora 10, iar subiectele abordate sunt alimentaţia, prevenţia bolilor, educaţia copiilor.
Oana Cuzino a vorbit şi despre noul context legat de coronavirus. Cei în vârstă ar trebui să evite ieşirile în spaţii publice, iar primul lucru pe care ar trebui sa îl facă este să nu se panicheze.
În plus, trebuie menţinute măsurile igienice pe care oricum trebuie să le respectăm: să ne spălăm pe mâini, să folosim geluri dezinfectante.
Oana este foarte atentă la ce i se întâmplă, nu fumează, are grijă la alimentaţie, face sport, încearcă să doarmă 8 ore. “Mi-am impus lucrurile acestea. E vorba de echilibru, de a nu face abuzuri”.
La un moment dat, a fost implicată într-un studiu şi a constat că oamenii de peste 65 de ani făcuseră sport ultima dată în liceu.
În ultimii 2 ani, ea practică un sport nou, Krav Maga, o formă de autoapărare, iar instructorul său este Ada Rosetti, care are centura neagră. “Îţi dă încredere în tine”. Oana face si pilates, iar în rest îşi plimbă câinele.
Oana spune că nu se înfurie, nu plânge. “Încerc să găsesc partea amuzantă a lucrurilor în absolut orice situaţie. Poţi să râzi când ar trebui să te înfurii”. Ea nu poate, nu reuşeşte să se supere şi îi place să ierte.