În Magic Start am aflat că la Marie Curie există în continuare o listă de de aşteptare, secţia este arhiplină şi sunt 20 de copii în aşteptare.
Cei care vor să ajute la extinderea acestei secţii pot trimite un SMS la numărul 8844 cu textul BINE. Din păcate, Câtălin Cîrstoveanu nu mai poate ajunge la Milano cu copiii care au malformaţii, aşa cum făcea până acum, din cauza coronavirusului. Din această cauză, mulţi copii, care au nevoie de tratament urgent, vor muri. De la începerea campaniei pe postul de radio Magic FM pentru strângerea de fonduri pentru Marie Curie s-au strâns 250.000 de euro pentru extinderea secţiei.
Întrebat despre sistemul sanitar românesc şi capacitatea lui de a face faţă din punct de vedere al spaţiilor de terapie intensive cazurilor de coronavirus, Cîrstoveanu a declarat că fiecare centru judeţean are secţii de terapie intensivă în funcţie de numărul pacienţilor. Acestea ar trebui mărite însă, diversificate.
“În astfel de situaţii, România este total nepregătită pentru astfel de catastrofe. Nu numai la adulţi, cu atât mai mult la copii. Medicina pediatrică nu este, interesul guvernamental a fost absolut minimal pentru copii”, a spus medicul neonatolog, care a punctat că nu există interes în această direcţie.
Cătălin Cîrstoveanu a vorbit despre categoriile care prezintă cel mai mare risc în momentul în care contactează coronavirusul. “Medicii sunt puşi în faţa unor situaţii dramatice” pentru că trebuie să aleagă pacienţii pe care vor încerca să îi salveze.
Medicul a vorbit în Magic Start despre importanţa vitaminei C care ajută foarte mult. “Avem o experienţă foarte vastă”, a spus medicul, care a subliniat că de 3 ani pacienţii cu şocuri septice, nou-născuţii primesc vitamina C în doze mari.
El recomandă vitamina C, “ca profilaxie, în fiecare zi, grame, grame, la orice vârstă”. “Medicina este pentru curajoşi”, a completat medicul.
În anii 70, vitamina C era principalul medicament anti-polio, anti-HIV, “medicina trebuie folosită, "daca asta aduce un supliment de viaţă, foloseşte-l!”
De asemenea, medicul recomandă un regim alimentar variat, proteină între 20 şi 40%, fructe şi legume în exces, vitamina D, jumătate de oră de stat la soare, mersul pe jos, sportul.
Nu există doză prea mare de vitamina C, nu apar probleme cu rinchii din cauză excesului de vitamina C.
Coronavirusul afectează în special persoanele cu comorbidităţi, pe cele care au diabet. În acelaşi timp, medicii trebuie protejaţi, aşa cum s-a întâmplat în Japonia.
Recomandările medicului Cătălin Cîrstoveanu în plină epidemie de coronavirus
- Nu intraţi în panică
- Dacă aţi fost într-o anumită zonă, mergeţi la spital
- Folosiţi maşina
- Mergeţi pe jos dacă este vorba de 2-3 staţii
- Nu mergeţi la film, la mall, dacă nu trebuie
- Evitaţi aglomeraţia
- Luaţi vitamina C, grame pe zi, în fiecare zi. Şi nu doar acum, trebuie să fie o obişnuinţă
- Mâncaţi echilibrat
- Dormiţi
- Trebuie să fim raţionali, conştienţi, să ascultăm autorităţile
- Oamenii optimişti nu au hormonii de stres, care înseamnă probleme imunitare grave
- Bucură-te, fă cu încredere lucrurile!