Colegii de Thrive Global România scriu despre timpul petrecut acasă pentru o stare de spirit magică. Călin Goia şi Gabi Constantin de la Voltaj ştiu ce să facă acasă, dar şi pe scenă, iar în această dimineaţă s-au trezit mai devreme, special pentru matinalul Magic Start.
Călin ne-a spus că este o dimineaţă frumoasă şi ne-a mărturisit că i-a fost destul de greu să se adapteze şi să stea acasă. “Sunt o persoană destul de agitată şi îmi place să fiu mobil. Dar m-am adaptat şi am găsit părţile frumoase pentru că sunt destule.”
Gabi Constantin a încercat, la rândul său, să ia părţile bune ale izolării. “Ai parte de internet, de telefon, de apă, nu este destul de greu.”
Călin este tatăl a 3 copii şi acum trebuie să dea dovadă de şi mai multă răbdare, pe care speră să nu o piardă după izolare. “Putem să ne analizăm mai bine atât în plan personal, cât şi profesional. Putem să creăm mai mult. Putem să descoperim jocuri.”, ne-a spus el, iar familia lui joacă Monopoly, citeşte mai mult, se uită din nou la serialul “Friends”.
Gabi şi-a redescoperit colecţia de DVD-uri cu concerte. Este fan de havymetal şi acum a avut, în sfârşit, ocazia să vadă toate marile show-uri. Ne-a spus că s-a uitat la “Fauda”, un serial destul de complicat despre evrei şi palestinieni şi ne-a recomandat “Impractical Jokers”, iar Călin a adăugat pe listă “Unorthodox”, un serial impresionant.
Cei doi au vorbit despre “Om”, noul single Voltaj, de pe albumul “Ca la 20 de ani”. Videoclipul a fost lansat chiar înainte de izolare, iar mesajul piesei s-a potrivit şi mai bine:
“Am fost prinţ, am fost cerşetor
Prin soare, prin nori
Ba urc, ba cobor
Am fost tânăr, am fost bătrân
Şi sclaν şi stapân
Dar tot om rămân.”
Toată lumea ar trebui să rămână cu obiceiul de a face ceva pentru celălalt, a punctat Liana. “Observasem că foarte puţină lume mai zâmbeşte, foarte puţină lume mai este amabilă, cel puţin în Bucureşti”, a declarat Călin Goia.
Va urma o variantă a videoclipului de la spectacolul avut de Voltaj la sfârşitul anului trecut la Sala Polivalentă, a dezvăluit Gabi Constantin. Varianta live a single-ului “Om” va apărea în aproximativ 10 zile.
Întrebaţi ce vor face de Paşte, Călin a marturisit că va fi cu familia lui, iar cu familia extinsă va fi aproape prin intermediul tehnologiei.
Gabi Constantin rămâne în izolare totală şi de Paşte. El a vorbit şi despre şcoala lor de muzică, care a trecut în online.