Dan Bittman - “Am câştigat timp foarte-foarte preţios cu copiii”

Dimineaţă cu adevărat magică în matinalul Magic Start care l-a avut astăzi invitat pe Dan Bittman.

“Sunt şomer cu acte în regulă, acte mai puţin, dar şomer cu siguranţă”, a declarat solistul Holograf. Trupa a lansat recent un nou single, “N-ai de ce să pleci”, pe versurile lui Mugurel Vrabete, “un poet excepţional”, după cum l-a caracterizat Dan Bittman.

“A fost foarte inspirat şi piesa asta ne-a cucerit pe toţi şi am lucrat cu foarte multă plăcere”, a spus artistul. Acesta s-a întâlnit la studio cu colegii lui, dar nu au fost niciodată mai mult de 3, iar videoclipul a fost realizat de fiul lui Edi Petroşel, celebrul Jurjak, care a teriminat Regia.

Dan Bittman a mărturisit că în această perioadă a învăţat să gătească. “N-am încotro. Am nişte copii termite. Ce era să fac?”

“Eu cred că lumea o să revină la normal pâna la urmă. Nu cred ca trebuie să ne panicăm ca să dăm concerte în parcări.”, a spus artistul.

Provocat de Liana, Dan Bittman a spus ce alte lucruri a mai făcut în izolare, in afară de a găti. “M-am apucat de făcut curat. Cu aspiratorul, cu spălat, cu dezinfectat parchetul.”

Acesta abia aşteaptă să se deschidă saloanele de tuns, după ce s-a tuns singur şi a greşit.

În legătură cu următorul concert Holograf, Dan Bittman nu are un orizont de timp. “Mă bucur că începem să ne relaxăm pentru că asta înseamna că uşor-uşor o să se ajungă şi la concerte. Dar e foarte rău, pentru noi artiştii au fost nişte luni… Eu nu ştiu în ce direcţie să o iau. Am stat, am trăit din ce am mai acumulat. Cheltuielile merg în continuare. Copiii au şcoală şi şcoala costă.”

În afară de melodia “N-ai de ce să pleci”, o piesă 100% în spiritul Holograf, trupa mai are şi alte proiecte pentru anul acesta. O piesă mai veche “Dacă pot să zâmbesc”, făcută cu un rapper, iar ugurel mai are o piesă de suflet, foarte frumoasă, care va fi lansată în 2020.

Lui Dan Bittman îi pare bine că natura s-a resetat în această perioadă, dar crede că oamenii vor arăta că nu au învăţat nimic. “Să nu ne facem iluzii. Pentru mine a fost timp pierdut. 3 luni pierdute. Mi-aş fi dorit mai mult să stau printre oameni să le fiu de folos.”

Artistul a recunoscut că un lucru exceptional care i s-a întâmplat este acela de “a fi câştigat timp foarte-foarte preţios cu copiii. Aveam activităţi comune, ceea ce m-a bucurat foarte tare.”