Adrian Nartea, la Magic Morning - Despre sezonul 3 al serialului “Vlad”

Adrian Nartea a fost în direct în această dimineaţă în matinalul Magic Morning cu Liana Stanciu.

Cei doi au vorbit despre sezonul 3 al serialului “Vlad”, în care Adi joacă rolul principal, care va începe la Pro TV pe 14 septembrie. Alături de Adrian Nartea şi distribuţia deja cunoscută, în acest sezon apar Turdor Chirilă, în rolul unui “bad boy” şi Marius Manole, un personaj care îl va încurca pe Vlad.

Actorul a povestit că în fiecare dimineaţa face câteva exerciţii de stretching şi abia după aceea îşi verifică telefonul.

Liana l-a întrebat ce mesaj şi-ar scrie pe oglinda din baie, iar actorul a dezvăluit că ar scrie: “Te iubesc, Adi!” El ne-a spus că 50% din Vlad este el, însă deosebirile apar la modul în care Vlad acţionează.

“Vlad” a funcţionat ca o terapie pentru Adi Nartea, a scos la  suprafaţă nişte poveşti din trecutul lui.

Actorii au încheiat deja filmrile la sezonul 3 şi acum se află într-o mică vacanţă. În afară de “Vlad”, actorul nu mai avea timp să facă nimic, însă în pandemie a stat efectiv acasă. “A fost atât de bine!”

Adrian Nartea spune că în pandemie am fost toţi milionari pentru că am avut timp să facem tot ceea ce nu puteam înainte: “Să stăm acasă, să ne răsfăţăm, să facem nişte lucruri pe care nu aveam timp să le facem”.

Urmăreşte întreaga discuţie aici>