Meg Ryan, la 59 de ani. Cum s-a schimbat “logodnica Americii” de-a lungul anilor

Meg Ryan împlineşte pe 19 noiembrie 59 de ani, iar actriţa americană pare să întinerească de la an la an.

Intervenţiile estetice i-au schimbat însă aproape complet trăsăturile lui Megan. Cu buzele redesenate, ridurile şterse, tenul operat, actriţa pare să facă tot posibilul să păcălească trecerea anilor.

În 1989, ea a filmat comedia romantică “Când Harry a cunoscut-o pe Sally”, peliculă care i-a adus numle de “logodnica Americii”, iar în anii 90 a apărut în alte comedii romantice.

Cinci din aceste filme - "Când Harry o întâlneşte pe Sally", "Nopţi albe în Seattle", "Un sărut de milioane", "Îngerul păzitor" şi "Mesaj pentru tine" - au avut încasări totale de peste 870 de millioane de dolari pe plan mondial. Revista People Magazine a numit-o în 994 una dintre „cele mai frumoase 50 de femei din lume.”

Însă acum Meg Ryan nu mai are aproape nimic din trăsăturile celei care era odinioară numită “logodnica Americii”. "Cel mai bun lucru al timpurilor noastre este anestezia", spune Meg Ryan.

După căsătoria cu Dennis Quaid, în timpul căreia a devenit mama unui băiat, actriţa a trăit mai multe poveşti de iubire. În ultimii ani, a avut o relaţie cu urcuşuri şi coborâşuri cu chitaristul John Mellencamp.