Şerban şi Roxana mai au doi băieţi, iar Luna va fi cu siguranţă răsfăţata familiei. Artistul a publicat acum primele fotografii cu Luna, scriind: "Cand eşti la muncă şi primeşti o poza aşa... frate şi soră… zi frumoasă, dragilor! #frati #familie”
Pe 18 noiembrie, el anunţa naşterea micuţei şi îi făcea o declaraţie emoţionantă soţiei lui. "La ora 07.40 iubita mea soţie a adus pe lume o fetiţa sănătoasa şi frumoasă. Suntem tare mândri de tine mami şi te iubim nespus. Sunt copleşit de emoţie şi recunoştinţă de câte ori mă gândesc că am avut noroc chior să ne întâlnim. Eşti o mamă de vis, blândă, caldă, oricând gata de sacrificii pentru familia ei. În astfel de momente, noi bărbatii ne dăm seama cat de puternice sunteţi voi femeile şi aceasta metamorfoză numită naştere va transforma in ceva ce noi nu o sa fim şi nici nu o să inţelegem niciodată pe deplin - MAMA. Inchin un pahar in cinstea tuturor mamelor si inchei prin a spune ca " Meseria de mamă este cea mai grea şi mai nobilă dintre toate meseriile pământului".