Cum a slăbit Rebel Wilson, atingându-şi obiectivul stabilit pentru 2020

Actriţa Rebel Wilson, cunoscută din filme precum „Pitch Perfect”, „The Hustle”, „Cats” şi „Jojo Rabbit”, şi-a atins obiectivul de slăbire stabilit pentru 2020.

După ce şi-a schimbat stilul de viaţă şi a început să facă sport, Rebel a pierdut 20 de kilograme, ajungând la 74,6, un pic mai puţin decât cele 75 de kilograme pe care şi le dorea atinse.

„Chiar dacă nu este vorba despre un număr, este despre a fi sănătos, am avut nevoie de o măsură palpabilă ca obiectiv şi aceasta a fost 75 kg”, a scris ea pe Instagram.

Ea a fost ajutată în demersal său de un centru de sănătate din Australia, unde a ajuns pentru prima dată în 2019. Rezultatele au fost uimitoare, iar actriţa a revenit anul acesta la planul de alimentaţie stabilit acolo.

Acesta include reducerea consumului de zahăr şi gluten şi se bazează pe alimente integrale cu un conţinut alcalin crescut, precum legume, peşte proaspăt şi iaurt din lapte de oaie. Rebel Wilson a dezvăluit că ajungea înainte la 3000 de calorii, cele mai multe provenind din carbohidraţi.

Ea a revenit în centrul din Australia, principalul său obiectiv fiind acela legat de sănătate. „Am revenit pentru că 2021 va fi un an extrem de ocupat, cu proiect după proiect”, a declarat ea la începutul acestei luni.

Actriţa are un mesaj pentru cei care se luptă cu kilogramele în plus: „Aş vrea să spun tuturor: nu fiţi obsedaţi de cât cântăriţi. Este vorba mai mult despre toate practicile sănătoase şi schimbările întregului stil de viaţă”.