Tim Robbins divorţează de soţia româncă. Cei doi se căsătoriseră în secret

Actorul Tim Robbins şi Graţiela Brâncuşi se despart după o relaţie de aproximativ 2 ani şi după o căsătorie secretă, care nu a funcţionat.

Actorul în vârstă de 62 de ani, celebru pentru rolurile din The Shawshank Redemption, Mystic River, Short Cuts sau The Player a depus actele de divorţ de tânăra Graţiela, cu care s-a căsătorit la o dată care a rămas necunoscută.

Extrem de discret în privinţa vieţii sale de familie, Tim Robbins, câştigător de Oscar, nu a oferit detalii despre această poveste de iubire.

În luna februarie 2018 el apărea pe covorul roşu alături de Graţiela la premiera filmului “Here and now”.

Graţiela a atras imediat atenţia, tânăra în vârstă de 30 de ani, născută în România, a staudiat Jurnalismul şi a lucrat înainte de mutarea în America pentru agenția Dăescu Borțun Olteanu, ca PR executive şi PR Manager.

În prezent, Graţiela lucrează ca director de marketing și comunicare la The Actors’ Theater.

Tim Robbins a vizitat România în 2016, la Festivalul de Teatru de la Sibiu, când este posibil să o fi cunoscut pe Graţiela, despre care se spune că ar fi avut o relaţie si cu Deliric, actualul iubit al INNEI.

Tim Robbins a fost mult timp împreună cu Susan Sarandon, împreună cu care are doi băieţi, de 31, respectiv 28 de ani.