Smiley - Imagine emoţionantă cu iubita lui însărcinată

Smiley şi Gina Pistol mai au doar câteva săptămâni până când vor deveni părinţi pentru prima oară.

Cei doi vor avea o fetiţă, iar emoţiile sunt extrem de mari. Nerăbdător să devină tătic, Smiley şi-a surprins fanii cu o imagine extrem de emoţionantă în care sărută burtica de gravidă a iubitei lui. “Dimineata cu fetele mele...”, a scris artistul, iar fotografia i-a adus sute de comentarii şi zeci de mii de like-uri.

„Sunt pe ultima sută de metri, la ultima strigare. Încep să devin din ce în ce mai entuziasmat de ce urmează. Cred că sunt pregătit. Habar nu am ce mă așteaptă. Sunt entuziasmat să o cunosc. Nu știm exact când se va naște, aflăm luna aceasta data. Mai durează o lună și un pic. De la o vreme, toată lumea îmi zice Smiley tăticul, nu Smiley omul”, a declarat Smiley la Pro TV.

Cei doi au cumpărat tot ce trebuie pentru venirea pe lume a micuţei şi au reuşit să renoveze şi o parte din casă.

„Abia aștept să o țin în brațe. Sunt puțin, așa, emoționat, pentru că nu sunt foarte îndemânatic, dar când vine vorba de lucruri importante mă mobilizez”, a spus Smiley.

Prezentatorul de la ”Românii au Talent” a menționat că el și partenera lui au ales deja un nume pentru fetiță, pe care îl vor dezvălui la momentul potrivit. 

”Abia aștept să o cunosc, abia aștept să o văd, așa...la ecografie nu are nasul meu, ceea ce e ok, da. Cred că o să fie foarte frumoasă”, a mai declarat artistul.