Super Bowl, finala Ligii Naţionale de Fotbal American, este cea mai importantă scenă pentru un artist, evenimentul fiind urmărit de zeci de milioane de oameni.
Iar The Weekend a profitat de cele 14 minute, timp în care a cântat pe stadionul „Raymond James” din Tampa (Florida) şi a impresionat pe toată lumea, interpretând unele dintre cele mai cunoscute melodi ale lui din ultimul deceniu.
Doar 10% din locurile din tribune au fost ocupate de spectatori, astfel încât scena a fost montată pentru prima dată în tribune.
Roşu şi negru au fost culorile care au predominat, iar cei peste o sută de dansatorii care l-au acompaniat pe artist au avut feţele bandaate, aşa cum a apărut şi el la American Music Awards.
„Blinding Lights”, principalul single de pe „albumul After Hours” şi cea mai ascultată melodie în 2020, a încheiat show-ul.
În teren, Tampa Bay Buccaneers a învins campioana Kansas City Chiefs, cu scorul 31 – 9, iar celebrul jucător Tom Brady a intrat în istorie câştigând al 7-lea Super Bowl. O victorie pe care sportivul a sărbătorit-o alături de cei 3 copii şi de soţia lui, Gisele Bundchen.
Miley Cyrus a cântat, de asemenea, înainte de meci, aducând un omagiu celor 7500 de lucrători din domeniul sanitar, invitaţi la meci.