Interviu cu Maria Buză: „Nu sunt o feministă”

De vorbă cu actrița Maria Buză: „Nu sunt o feministă, dar mă bucur că trăiesc în timpurile în care femeia este egală cu bărbatul”

Maria Buză este cunoscută publicului român ca actriță de teatru, film și seriale TV, dar și ca prezentatoare sau cântăreață. Ea a absolvit „Academia de Teatru și Film” din București, promoția 1997, clasa profesorului Gelu Colceag, fiind îndrumată să dea la teatru de prietena ei, Lia Bugnar, care, la momentul respectiv, era deja studentă în anul II.

Între anii 1995 - 2000 a făcut parte din grupul umoristic Vouă, iar din 1998 a devenit angajată a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București și debutează cu rolul Smărăndiței în piesa „O batistă în Dunăre”, de D. R. Popescu, în regia lui Ion Cojar. Tot în același an lansează albumul muzical „Fluturi galbeni”. De atunci și până în prezent ea a jucat în numeroase piese de teatru, în filme și seriale.

În momentul de față pe Maria Buză o puteți vedea în serialul „Adela” de pe Antena 1, dar și în piesa de teatru „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!”, care s-a jucat, de la premieră și până acum, doar cu casa închisă. Aceasta din urmă va deschide un nou capitol pentru Teatrul Elisabeta: stagiunea online, în care veți avea ocazia să vedeți câteva dintre producțiile sale de succes. În parteneriat cu platforma românească online Cineclic, care oferă spre vizionare filme și seriale exclusiv românești, Teatrul Elisabeta vă oferă șansa de a vă bucura din confortul propriei case de unele dintre cele mai iubite comedii.

Cum îți dorești să evolueze cariera ta de acum înainte? Îți dorești mai mult roluri în seriale sau mai mult teatru? Sau în filme artistice?

Nu ştiu cum să răspund la această întrebare, într-o lume în care noi nu mai putem ieşi din casă, într-o lume în care printr-un click ajungi oriunde, la cele mai de succes filme, la cele mai vizionate spectacole de teatru, la cele mai importante concerte ale tuturor timpurilor. Cum pot eu să cred că mai am vreo şansă să mă bucur de public într-o sală de teatru? Din păcate, nu pot să răspund acum la această întrebare altfel. O spunem într-o oarecare satiră, pentru că altfel, dacă am vedea lucrurile în tragismul şi dramatismul timpurilor, am lua-o cu toţii razna. De aceea, trebuie să reuşim să vedem partea bună şi aspectul pozitiv în situaţia actuală. Bineînțeles că vreau să am cât mai multe roluri, vreau să joc teatru, vreau să cânt, dar n-am cum. Doar la mine-n baie. Acolo este scena mea în momentul acesta.

Vezi continuarea AICI