DeGeneres este gazda acestei emisiuni din 2003, iar programul se va încheia astfel în 2022, când se înceie şi contractual prezentatoarei, după 19 sezoane.
"Mă gândeam să mă opresc după al 16-lea sezon", a declarat într-un interviu DeGeneres pentru The Hollywood Reporter. "Acela urma să fie ultimul meu sezon şi au vrut să semnez pentru încă patru ani şi am spus că poate semnez pentru unul. Mi-au spus că nu se poate semna pentru un singur an. "Nu facem aşa cu partenerii şi posturile TV au nevoie de un contract mai angajat". Aşa că, am stabilit pe încă trei ani şi am ştiut că va fi pentru ultima dată. Acesta era planul".
Prezentatoarea în vârstă de 63 de ani a dat asigurări că încheierea emisiunii nu are legătură cu acuzaţiile de rasism şi intimidare care i-au fost aduse. Ellen nu a fost acuzată în mod direct, însă i s-a reproşat că a lăsat să se instaleze o atmosferă toxică în echipă. Polemica a fost devastatoare pentru prezentatoare care şi-a construit talk show-ul având la bază valori precum bunătate şi umaninate, toate adunate sub sloganul “Be Kind”.
Ca urmare a acestor acuzaţii, show-ul său a înregistrat o scădere drastică de audienţă, ajungând la 1,2 milioane de telespectatori după ce în sezonul trecut avea dublu.
Ellen DeGeneres şi-a început cariera în anii 80 şi şi-a câştigat celebritatea datorită serialului “Ellen” (1994-1998), în 1997 ea fiind primul personaj al unui serial de televiziune care a vorbit despre sexualitatea sa. Ellen, care este căsătorită cu actriţa Portia de Rossi, a câştigat anul trecut 84 de milioane de dolari, mare parte datorită emisiunii sale.