Lady Gaga face parada modei la New York cu rochiile sale spectaculoase inspirate din stilul anilor 60

Lady Gaga este în aceste zile la New York, iar artista în vârstă de 35 de ani face o adevărată paradă a modei sub cerul liber.

Instalată la Plaza Hotel, Lady Gaga surprinde cu fiecare apariţie a sa, alegând rochii spectaculoase în stilul anilor 60.

În aşteptarea filmului “House of Gucci”, pe care l-a filmat în Italia, Lady Gaga ne încântă cu ţinutele sale, iar fanii o aşteaptă în număr mare la ieşirea din hotel pentru a le acorda autografe şi a o poza.

Printre rochiile purtate de Lady Gaga se află una albă, cu corset, accesorizată cu un palton alb, o rochie neagră, transparentă, din dantelă, semnată de Casa Alexander McQueen, o rochie roz Alessandra Rich, artista inspirându-se în mod vizibil din moda anilor 60.

Lady Gaga a avut o primă jumătate de an foarte intesă, după participarea la ceremonia de învestire a lui Joe Biden, artista a plecat în Italia pentru a filma “House of Gucci”. Acolo a trăit emoţia răpirii la Los Angeles a câinilor ei, din rasa buldog francez. Artista a anunţat o recompensă de 500 000 de dolari, iar câinii au fost găsiţi şi au ajuns în siguranţă acasă la Lady Gaga.

Foto: Gettyimages.com