Jeff, fratele lui, Mark, Wally Funk şi Oliver Daemen, un tânăr de 18 ani, care a primit în dar această călătorie, au decolat marţi, de la o bază de lansare din West Texas, către un zbor suborbital la bordul rachetei New Shepard, construită de compania Blue Origin, într-o lansare esenţială pentru viitoarea eră a turismului spatial. Calătoria a durat în total 10 minute, dar a fost zborul vieţii pentru cei patru.
Wally a privit toată viaţa spre stele şi nu a încetat niciodată să spere că va călători în spaţiu. După ce s-a pregătit timp de 6 decenii să devină astronaut, Funk a urcat, în sfârşit, la bordul navetei New Shepard, devenind cea mai în vârstă persoană care a mers în spaţiu.
Wally a copilărit în Taos şi a vrut tot timpul să zboare. La 5 ani, se credea Superman şi se arunca din hambar, aterizând pe o căpiţă de fân, povesteşte biografa ei, Sue Nelson, autoarea cărţii Wally Funk's Race for Space : The Extraordinary Story of a Female Aviation Pioneer.
Mama ei a vrut şi ea să zboare, dar nu a putut niciodată, încurajând-o însă pe Wally în dorinţa ei. Fetiţa a luat primele lecţii de zbor la 9, fiind un copil activ căruia îi plăceau activităţile în exterior. În timpul liceului nu a putut urma cursul de mecanică rezervat doar băieţilor. A urmat Universitatea din Oklahoma, cea mai bună şcoală de pilotaj din America între 1950 şi 1970. După absolvire a devenit instructoare de zbor la o bază militară.
În anii 60 a început lupta dintre America şi Rusia pentru cucerirea spaţiului Wally a făcut parte din Mercury 13, un proiect prin care au fost selectate 13 femei pentru a se vedea dacă sunt capabile să plece într-o misiune în spaţiu. Wally era cea mai tânără dintre ele şi a trecut prin probe extrem de dure. De exemplu, a trebuit să îşi injecteze apă îngeţată în urechi pentru a testa vertijul sau să stea într-o cuvă izolată fonic şi umplută cu apă. A bătut recordul, rămânând aici 10 ore şi 35 de minute. Femeile erau mai potrivite pentru a ajunge în spaţiu pentru că ele cântăresc mai puţin, au nevoie de mai puţină hrană şi oxigen şi suportă mai bine izolarea şi plictiseala decât bărbaţii. Proiectul a fost însă abandonat, dar Wally nu a renunţat. Ea a continuat să piloteze şi a văzut cum în 1983 Sally Ride a ajuns în spaţiu, iar în 1995 Eileen Collins a pilotat o navetă spaţială.
De patru ori a încercat să devină pilot la Nasa, însă a fost refuzată de fiecare dată pentru că nu avea diplomă de inginer. Trebuia să o obţină în 9 luni, ceea ce era imposibil. A lucrat ca instructoare pentru Agenţia americană de aviaţie şi anchetator la Consiliul Naţional de siguranţă a transportului. De-a lungul carierei sale, a avut aparoape 20.000 de ore de zbor şi a format peste 3000 de piloţi.
La 82 de ani, Wally a zburat în spaţiu, neexistând limite de vârstă dacă atât timp cât eşti apt din punct de vedere medical. Nefiind o feministă declarată, Wally a devenit un icon al feminismului, iar faptul că acum a ajuns în spaţiu este o reparaţie a unei nedreptăţi după ce cele 13 femei din Mercury 13 au demonstrate că erau mai mult decât capabile şi pregătite să plece în misiune.