Loredana, pe scena Festivalului Mamaia 2024. Anul trecut a purtat aceeaşi ţinută cu care câştiga festivalul în anul 1986

Loredana, cea mai neconvenţională artistă din muzica românească, cântă la Festivalul Mamaia, trofeu pe care l-a castigat în anul 1986.

Artista vine la Mamaia cu un nou show memorabil. Şi de data aceasta artista va afişa cu siguranţă un look extravagant, aşa cum face de fiecare dată în concertele sale.

Loredana se îmbracă excentric, lucrând la propriul stil, asumându-şi riscuri şi inspirându-se din filme, ţinutele retro sau moda străzii. “Mi-am conturat stilul învăţând, descoperind, combinând şi asumându-mi riscuri. M-am inspirat din combinaţiile clasice pe care le admiram în filmele de la Hollywood, din ţinutele retro, din moda străzii.”, a declarat Loredana care iubeşte să inoveze.

Atunci când urcă pe scenă, artista se transformă, iar ţinutele sale o ajută să creeze un show memorabil. “Mă folosesc de puterea outfit-ului ori de câte ori sunt în lumina reflectoarelor. Este locul unde hainele sunt la fel de importante ca şi ceea ce exprimi şi transmiţi prin muzică, este reflecţia interiorului tău, sunt un spectacol în sine.”

Anul trecut, când festivalul a celebrat ediţia jubiliară Mamaia 60, Loredana a recreat celebra apariție pe care a avut-o la Mamaia în 1986, când a cântat piesa "Mă întreb ce să fac" și unde la vârsta de 16 ani a și câștigat Marele Trofeu.


”1986 vs 2023: Quantum leap. După 37 de ani, am îmbrăcat din nou aceeași ținută cu care am câștigat la 16 ani Trofeul Mamaia ‘86... și fără să umblu la pense. Cine și-ar fi imaginat că după atâția ani, voi ajunge pe aceeași scenă de la Mamaia și voi avea la brațul meu propriul copil, pe Elena! Mulțumesc Universului și vă mulțumesc vouă, fanilor mei, care m-ați purtat în inimile voastre și mi-ați făcut drumul meu prin muzica neîntrerupt, atât de frumos, palpitant și plin de performanțe și dragoste!! ~Loredana #festivalulmamaia60", a scris artista. 

Anul acesta, la Mamaia vom asculta cu siguranţă unele dintre cele mai mari hit-uri ale ei, de la “Buna seara, iubite” la “Zig Zagga”, trecând prin “Vreau toata noaptea”, “Extravanganza” sau “Le Le Le”.

Evenimentul care a lansat unele dintre cele mai mari nume din muzica ușoară românească revine la formatul de festival-concurs anul acesta, cu două weekend-uri dedicate. Între 23 și 25 august, va avea loc, în Piațeta Perla, etapa de muzică ușoară, iar între 28 și 30 august, etapa de muzică și dans popular.

Ediția aniversară „Mamaia 60” a avut loc anul trecut și a readus în Piațeta Perla emoția intensă a celor mai fredonate șlagăre din repertoriul nemuritor al muzicii ușoare românești în interpretarea unora dintre cei mai iubiți artiști români: Corina Chiriac, Marina Voica, Loredana Groza, Călin Geambașu, Gabriel Cotabiță. 

Biletele sunt disponibile pe site-ul: https://www.centruljeanconstantin.ro/