Conform news.ro, actorul în vârstă de 34 de ani, astăzi vindecat, a povestit că a trăit lucruri traumatizante în timpul şi după filmările pentru serial şi că „alcoolul a făcut parte din acestea".
„Ajungem într-un punct în care avem impresia să suntem o persoană rea, când ne simţim atât de ruşinaţi. Avem impresia că nu există ieşire, că aşa e corect să fim", a explicat Kit Harington. „Iar prin trezire îți spui: „Pot să mă schimb".
Continuarea AICI