Artista a publicat un lung şi emoţionant mesaj pe Instagram şi a dezvăluit coperta celui de-al patrulea album, un portret pe fundal verde.
De asemenea ea a povetit încercările prin care a trecut pe parcursul creării acestui album. “În urmă cu 3 ani, nu eram nici măcar aproape de punctul în care mi-aș fi dorit să fiu atunci când am început să lucrez la el. Chiar la polul opus. Am nevoie de rutină și consistență pentru a mă simți în siguranță, mereu am funcţionat aşa. Dar iată că acum, cu bunăștiintă și voit, m-am aruncat într-un labirint al dezordinii absolute și al frământărilor interioare”, a spus artista.
Adele a divorţat în 2019 de soţul ei, Simon Konecki şi şi-a schimbat radical viaţa, iar acest album, mărturiseşte ea, a fost scris “în timpul celei mai zbuciumate perioade din viaţa ei”. "Mi-am reconstruit minuţios tot ce era al meu şi inima din acea perioadă, este ceea ce povestesc în acest album. Casa noastră, acolo unde se află inima noastră", scrie Adele.
Toate albumele lansate de artistă până acum conţin în titlu vârsta pe care Adele o avea în momentul creării lor: „19” în 2008, „21” în 2011 şi „25” în 2015. Ea compară albumul “30” cu un prieten care apare în momentele dificile cu o sticlă de vin, sfaturi bune, pentru a-i aminti să aibă grijă de ea. Cu hit-urile “Rolling in the Deep” şi “Hello”, albumele precedente s-au clasat în primele 50 discuri cele mai bine vândute. În interviul pentru Vogue, Adele a dezvăluit că noul album nu conţine o piesă precum “Hello”, melodia care a propulsat-o spre celebritate.