Scarett Johansson a revenit pe covorul roşu la 3 luni după ce a devenit mamă

Scarlett Johansson a fost onorată în cadrul galei American Cinemateque Awards, care a avut loc la Los Angeles.

Actriţa a revenit astfel pe covorul roşu după ce în urmă cu trei luni a devenit mama unui băieţel, Cosmo, al doilea copil al ei.

Iar Scarlett a vrăjit, ca de obicei, asistenţa, actriţa purtând un costum alb Versace, cu spatele gol, care i-a lăsat la vedere un tatuaj reprezentând mai multe ramuri de trandafir. Sub costum, Scarlett a avut un body argintiu, cu un decolteu îndrăzneţ.

Alături de Scarlett, s-a aflat soţul ei, Colin, cel care anunta în luna august naşterea lui Cosmo. Actriţa în vârstă de 36 de ani mai are o fetiţă, Rose Dorothy, în vârstă de 7 ani, născută în tipul căsătorie cu francezul Romain Dauriac.

Scarlett Johansson şi Colin Jost s-au întâlnit în 2017 la filmările pentru “Saturday Night Live”, iar actorul a povestit că viitoarea lui soţie i s-a părut frumoasă, inteligentă, dulce şi sofisticată într-un mod intimidant. “Avea o graţie şi un zâmbet pe care l-am mai văzut pe chipul nimănui”. Ea spune că l-a găsit “drăguţ” pe Colin.

 

Foto: Gettyimages.com